Pe aceeași temă
Fostul ministru al Finanțelor și fost consilier al premierului Viorica Dăncilă, demis de premier după condamnarea președintelui PSD, Liviu Dragnea, a contestat miercuri, la Curtea de Apel București, măsura controlului judiciar care i-a fost impusă de procurorii DIICOT după ce a publicat pe Facebook protocolul semnat de Serviciul Român de Informații cu Parchetul General.
Instanța a stabilit ca primul termen al soluționării cererii lui Vâlcov să fie 21 iunie. Până atunci, Vâlcov, condamnat, în primă instanță, la 8 ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupție, nu poate părăsi nici măcar Slatina, localitatea de reședință.
În august 2018, Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul de cooperare între Serviciul Român de Informații și Parchetul General, document clasificat încadrat în clasa secret de stat.
„Prin ordonanţa din data de 18.06.2019, procurorii DIICOT-Structura Centrală au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, pentru săvârşirea infracțiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, faptă prevăzută şi pedepsită de art.407 al.3 CP. În fapt s-a reţinut că, la data de 23.08.2018, inculpatul a publicat pe pagina personală a unei reţele de socializare, o copie a unui document clasificat intitulat „Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin potrivit legii”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.
Într-un alt dosar deschis la Parchetul General şi declinat ulterior la DIICOT, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea, în prezent procuror şef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor.
Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii: un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret).
Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arăta că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens.
„Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului”, explica la acea vreme Parchetul General.