Pe aceeași temă
Vâlcov spune că își dorește ”din tot sufletul” ca noua echipă să fie făcută din ”patrioți”.
„Dacă spun să vină în țară înțeleg că suntem ruși”, a spus Vâlcov despre subiectul aducerii aurului BNR în țară, după apariția unui proiect de lege în acest sens semnat de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae.
Condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost invitat duminică seară la Antena 3.
„Dacă România vrea să se împrumute azi 36 de miliarde de euro ar plăti 1 miliard de euro pe an. BNR administrează portofoliile și obține în 2017 minus 80 mil euro. BNR administrează portofolii de o asemenea valoare și obține minus 80 mil euro”.
„Cam asta e situația în România când unii se cred mai deștepți și pe viață într-un anume loc”, a spus el făcând aluzie la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, al cărui mandat expiră în luna mai.
„Îmi doresc din tot sufletul ca noua echipă (de la conducerea BNR) să fie una de patrioți. Altfel, România nu va putea să scoată capul din țărână”, a mai spus el, citat de Hotnews.ro.
El a mai spus că în instituțiile statului român, referindu-se în primul rând la BNR, există persoane care poartă o corespondeță directă cu marile instituții financiare și care în orice altă țară ar putea fi acuzate de „trădare”.
„În afară de corespondeța oficială cu agenția de rating, există și alt tip de corespondență care se face cu persoane, indiferent dacă vorbim de BNR sau alte instituții, care nu face bine României”, a spus acesta.
El a invocat un exemplu din perioada în care era ministru de Finanțe și „instituțiile mari financiare aflau ce discutam cu echipa de decizie din MF în zece minute”.
„În altă țară acele persoane ar fi fost puse sub acuzare pentru trădare de țară”, a susținut acesta, subliniind că are „date certe că așa s-a întâmplat”.
„Este posibil ca și atunci când s-a făcut programul de guvernare unele lucruri să le fi considerat că le aplicăm într-o țară normală, liberă, care își decide singură prioritățile. Cred că aici am exagerat cu încrederea”, a mai spus el.