Valentin Naumescu pleacă din PLUS și-l acuză pe Cioloș de decizii discreționare și parti-pris-uri

Laurentiu Gheorghe | 01.02.2019

Profesorul Valentin Naumescu de la Universitatea Babeș Bolyai a anunțat că a părăsit PLUS, din cauza lui Dacian Cioloș, care ia decizii discreționare, își promovează prietenii și e lipsit de transparență.

Pe aceeași temă

Naumescu este al treilea membru cu greutate care pleacă din partidul condus de Dacian Cioloș după primul congres al formațiunii politice, după ce Avram Fițiu și George Gima au fost obligați la rîndul lor să-și dea demisiile.

Postarea lui Valentin Naumescu pe Facebook:

RESPECT, GEORGE GIMA! În acest moment, prin derapajele grave de la valorile şi standardele unui partid de esenţă liberală, DACIAN CIOLOŞ SE PLASEAZĂ MULT SUB NIVELUL MAJORITĂŢII MEMBRILOR PLUS! Decizii discreţionare, ultracentralizare, lipsă de transparenţă decizională, încercarea de promovare la nivel central şi local a unor prieteni personali, pe care nimeni din partid nu-i văzuse până atunci. Am fost 10 zile membru al PLUS şi am demisionat înainte de Convenţia Naţională, când am aflat câteva dintre propunerile locale ale Liderului, pentru Consiliul Naţional. Am semnalat pe pagina personală de Facebook, cu o zi înainte, ceea ce a spus ieri George Gima. Nu ne-am consultat unul cu celălalt. George nu văzuse postarea mea, nefiind publică. Rămân ataşat valorilor şi principiilor de esenţă liberală menţionate în Manifestul Platformei România 100. Sunt membru fondator al România 100 Cluj-Napoca şi am fost primul moderator al comunităţii locale a Platformei civice.

PLUS are mii de oameni foarte valoroşi, care au crezut că valorile enunţate pot fi respectate şi în practica politică internă şi care nu s-au gândit o clipă că vor ajunge într-un partid condus autocratic. A avea ca obiectiv lupta anti-PSD nu justifică tăcerea, compromisurile interne, acoperirea derapajelor grave ale Liderului.

ZECE ZILE ÎN PLUS. DE CE AM INTRAT, DE CE AM PLECAT DIN „PARTIDUL LUI CIOLOŞ”? Răspunsul meu e simplu: pentru Dacian Cioloş am intrat, din cauza lui Dacian Cioloş am ieşit. Am crezut sincer şi mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi. Nu regret că am crezut în acest proiect. Era corect formulat. Din nefericire, PLUS mi s-a părut în ziua demisiei chiar „Partidul lui Cioloş” (şi numai al lui), făcut pe persoană fizică. Acum ştiu că m-am înşelat: PLUS este partidul lui George Gima şi al celor care gândesc liber şi demn, întocmai ca George. Pe mine mă vor ataca acum exaltaţii şi naivii care mai cred în capacitatea lui Dacian Cioloş de a fi în primul rând un lider credibil pentru propriul partid. CURAJ, GEORGE GIMA! VIITORUL ESTE AL TĂU!

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22