Valer Dorneanu o atacă pe Kovesi folosind argumente asemănătoare celor invocate de PSD

E.b. | 08.10.2017

Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, a vorbit într-un interviu acordat B1 TV despre decizia CCR care o obligă pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, să se prezinte faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009.

Pe aceeași temă

 

 

Valer Dorneanu îi dă lecţii Laurei Kodruţa Kovesi. Ilar esta însă faptul că argumentel invocate de preşedinte CCR sunt asemănătoare cu cele ale PSD ori vehiculate la Antena3.

 

Kovesi este obligată să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 şi să furnizeze informaţiile solicitate sau să pună la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, a decis CCR, cu majoritate de voturi, săptămâna trecută.
 

„Apropo de conflictele acestea, și pe noi ne deranjează și avem convingerea că multe din ele ar putea fi prevenite sau n-ar exista, dacă autoritățile publice ar lucra într-o comuniune, într-o coordonare. (...) Procuratura are niște atribuții. 


Dacă Parlamentul îi solicită o relație, îi solicită să vină, procurorul poate să facă două lucruri: să se închidă în acea carapace de procuratură, ce mă întrebi tu, nu face parte de aici. Întrebarea mea, tu nu ești părticică a acelui stat de drept? Tu, când cealaltă autoritate are de rezolvat o problemă, nu poți să-i răspunzi, să-l ajuți, să-l consiliezi să rezolve acea problemă? Putea să se ducă cel puțin. 

 

Să spună, domne, merg ca să-mi arăt bunăvoința și respectul față Parlament, autoritatea suverană, supremă a poporului. (...) Comisia și-a propus să afle dacă alte persoane, alte instituții s-au implicat. Ce costa să se ducă, să spună 'm-am dus, nu am discutat nimic despre fraudă'.  

 

Apropo de ce spuneam de cooperarea loială. Nu vreau să avansez argumentele care vor fi cuprinse în decizie. Principiul cooperării loiale, principiul loialității în cooperarea între instituții, aceste motive au fost menționate în declanșarea acestui conflict”, a declarat Valer Dorneanu la B1TV..

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22