Valeriu Gheorghiță, despre criza COVID: Sistemul medical nu e deloc lipsit de vină

Laurentiu Gheorghe | 20.10.2021

Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că, oricât de mult am crește numărul de paturi din spitale, lupta împotriva COVID-19 poate fi câștigată doar cu ajutorul vaccinului.

Pe aceeași temă

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat că printre cauzele eșecului campaniei de vaccinare se numără lipsa educației sanitare, dar și atitudinea unor medici care transmit mesaje anti-vaccinare.

„Nu e suficient să ai accesibilitate la vaccinare, să ai pregătire și organizare logistică, atât timp cât nu ai credibilitate, cât timp vorbim de o lipsă pe alocuri de educație sanitară, o problemă de sistem, de ani de zile, rămasă nerezolvată și care azi ne arată care sunt adevăratele probleme ale societății.

Sistemul medical nu e deloc lipsit de vină, pentru că în această perioadă am observat cadre medicale care nu doar că nu au recomandat vaccinarea, ci au fost împotrivă în mod vehement.

Constat un lucru foarte interesant: în România se practică medicina de bloc, n-avem nici cea mai mică reținere să recomandăm oamenilor să ia antibiotice, tot felul de medicamente, în condițiile în care nu avem nicio expertiză.

Mi-aș fi dorit să fie o prezență mult mai activă a societății profesionale, a corpului medical în combaterea dezinformării, pentru că acesta e rolul profesionistului în sănătate - să combată dezinformarea, să promoveze educația medicală, să recomande vaccinarea, indiferent că vorbim de Covid sau alte tipuri.

În fiecare zi primesc sesizări legate de medici care contraindică nejustificat vaccinarea, inventează contraindicații legat de vaccinare.

În momentul de față, cel mai bun tratament e vaccinarea. Nu avem altă soluție. Dacă nu înțelegem asta, putem crește numărul de paturi cât vrem, pentru că lupta nu va fi câștigată așa.", a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, la lansarea Forumului Român Pro-Vaccinare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22