Valeriu Steriu (PMP) cere desfiintarea CNADNR si comisie de ancheta la ASF

Dora Vulcan | 18.08.2016

Preşedintele executiv al PMP Valeriu Steriu a declarat joi că partidul pe care îl reprezintă cere desfiinţarea CNADNR, ”o instituţie impotentă”, dar şi o comisie de anchetă la ASF privind piaţa asigurărilor din România.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Valeriu Steriu a criticat CNADNR, pe care a numit-o instituţie ”impotentă şi incompetentă”, dar şi pe miniştrii transporturilor din ultimii patru ani – ”sclavii aceluaişi sistem” – pentru ambuteiajele de pe drumurile spre munte şi spre mare. ”Am rămas uimit să văd că în ultimii patru ani au fost nouă miniştri ai transporturilor: Alexandru Nazare, Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu, Ramona Mănescu, Dan Şova, Ioan Rus, Iulian Matache, Dan Marian Costescu şi ultimul de pe listă, cel pe care probabil niciunul dintre dumneavoastră nu-l ştiţi, Petru Sorin Buşe, de 40 de zile numit ministru. Nu avem de la aceşti miniştri, schimbaţi la fiecare cinci luni, nici măcar cinci kilometri de autostradă. Dacă făceau un kilometru pe lună, aveam şi noi mult mai mult. Toţi au fost sclavii aceluiaşi sistem în care CNANDR, instituţia responsabilă pentru a livra în mod real autostradă sau drum, este aceeaşi: nereformată, aceiaşi dinozauri, aceiaşi oameni care păstoresc bani foarte mulţi şi care este este în mod real impotentă şi incompetentă”, a spus Steriu, citat de Mediafax.

 

 

Preşedintele executiv al PMP a făcut apel la prim-ministrul Dacian Cioloş ”să ia urgent măsuri” şi a anunţat că partidul său va cere desfiinţarea CNADNR. ”PMP propune desfiinţarea CNADNR şi găsirea altor soluţii viabile pentru ca românii să nu mai stea nici la anul, nici peste doi ani. Vorbim de zero euro absorbiţi. Oamenii aceştia nu au putut genera proiecte europene să construiască autostrăzi. Problema este că nu au generat nici hârtii pentru ca, la anul, viitorul guvern să aibă ce construi”, a mai declarat el.

 

 

O altă situaţie criticată de Steriu în domeniul transporturilor este problema asigurărilor obligatorii pentru autovehicule. ”Am avut două mari companii de asigurări care au dat faliment - ASTRA şi CarpaticaAsig - aceştia nu au fost supravegheaţi în mod clar corespunzător, este vorba de ASF. ASF, care are sau cel puţin a avut de preluat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, este instituţia controlată politică de oameni plătiţi cu zeci de mii de euro pe lună din aceste RCA-uri. De aici vine întrebarea: ce au păzit aceşti domni?”, a întrebat fostul lider UNPR.

 

 

El a anunţat că partidul pe care îl reprezintă va cere o comisie parlamentară de anchetă în domeniul asigurărilor. ”De la 1 septembrie vom propune Parlamentului o comisie specială de anchetă pe acest domeniu, al asigurărilor, pentru a vedea pe ce se duc banii din ASF în salariile acelea absolut îngrijorătoare pentru români că depăşesc orice limită de bun simţ. Acestă comisie va analiza cum a fost în ultimii ani supravegheată şi reglementată piaţa asigurărilor din România, dacă aceasta a ajuns să genereze astfel de probleme românilor de zi cu zi”, a spus Steriu.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22