Valeriu ZGONEA: Comisia NANA şi-a INCHEIAT ACTIVITATEA, dăm raportul PARCHETULUI

P.c. | 10.06.2014

Pe aceeași temă

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputatilor, a declarat marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite, că activitatea comisiei Nana s-a  încheiat. El a precizat că atât raportul comisiei speciale de anchetă privind terenurile din comuna Nana cât şi documentele adunate de comisie se află la dispoziţie Parchetului, relateaza Mediafax.

 

Birourile Permanente reunite au avut pe ordinea de zi de marţi punctul de vedere al comisiiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor referitor la situaţia juridică a comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi.

 

”Este o chestiune extrem de simplă, avem răspunsul comisiei comune (...) Este clar ce se întâmplă în acest moment. Odată deschisă acţiunea judiciară, comisia specială se suspendă de drept. Eu sunt obligat împreună cu preşedintele Senatului să transmitem organelor judiciare informarea că toate documentele aflate la comisie sunt oricând la dispoziţia Parchetului General, dacă le solicită”, a spus Valeriu Zgonea.

 

”Noi vom trimite o scrisoare şi raportul final al comisiei”, a precizat Zgonea, adăugând că acest raport nu va putea fi citit în plen şi este vorba despre un ”draft de raport”, pentru că nu este votat de plen, ci este adoptat doar de comisie. Obligaţia noastră este să suspendăm activitatea comisiei şi să informăm organele judiciare că putem să punem la dispoziţie toate documentele, dacă ni se solicită”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

 

”Chestiunea este foarte clară, nu trebuie să mantelăm pe situaţia asta. Comisia şi-a încheiat activitatea, noi scriem Parchetului General, de aici încoace nu mai este treaba noastră, este treaba Parchetului”, a concluzionat Valeriu Zgonea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22