Valeriu Zgonea: Proiectul reducerii CAS va fi pus pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor din prima zi a sesiunii ordinare. Voi cere ca legea reducerii CAS să fie dezbătută şi votată până pe 3 sep

P.c. | 27.08.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că proiectul de lege privind reducerea CAS va fi pus pe ordinea de zi a Camerei din prima zi a sesiunii ordinare, respectiv 1 septembrie, el arătând că va cere ca aceasta să fie dezbătută şi votată până pe 3 septembrie. Senatorii au adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator în varianta trimisă la promulgare, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu, relateaza Mediafax.

 

"La 1 septembrie proiectul CAS va fi pus pe ordinea de zi. Voi cere ca până miercuri să fie dezbătut şi votat de plenul Camerei Deputaţilor", a spus Zgonea.

 

El a susţinut că nu a convocat Camera în sesiune extraordinară din raţiuni de calendar. "Dacă eu primeam astăzi proiectul de lege şi convocam Biroul Permanent trebuia să dau cel puţin 24 de ore pentru amendamente Opoziţiei. (…) Comisia de fond începea dezbaterea mâine. Ea putea să ţină o zi, putea să ţină două zile. Eu nu am această putere. Eu pot să distribui împreună cu Biroul Permanent comisiei şi să-i dau un termen de 24 de ore sau de 48 de ore. Asta înseamnă să convoc joi Parlamentul, adică mâine. Dacă mâine nu aveam cvorum amânam pentru vineri, dacă vineri nu aveam cvorum chemăm luni", a spus Zgonea.

 

El a precizat că au contat şi raţiunile de ordin economic, arătând că nu-şi poate permite ca transportul parlamentarilor să fie plătit din bani publici şi ulterior să se constate că nu există cvorum de şedinţă.

 

CITITI SI: SCADEREA CAS cu 5 puncte procentuale, votata de Senat. Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a explicat in Senat de unde vin fondurile care acopera scaderea CAS. Sorin Rosca Stanescu a intampinat-o cu o coroana mortuara

 

In Senat, proiectul de act normativ a fost adoptat cu 96 voturi ”pentru”, un vot ”împotrivă” şi două abţineri, iar cererea de reexaminare a fost respinsă.

 

Pentru a grăbi intrarea în vigoare a proiectului de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator, parlamentarii au decis să se întrunească în ultima săptămână înainte de începerea sesiunii de toamnă pentru a dezbate acest proiect de act normativ, trimis Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu pentru a fi reexaminat "din punct de vedere al oportunităţii”.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22