Valeriu Zgonea: USL nu se va rupe, nu şi-a îndeplinit obiectivele

Fara Autor | 04.04.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că este sigur 100% că USL nu se va rupe, arătând că el are "simţ oltenesc" şi că "alianţa ţine pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele".

 

"Eu am simţul ăsta oltenesc, ştiu întotdeauna când lucrurile nu sunt bune şi plec de acolo repede. În acest moment, cu siguranţă, anul 2013 ne va prinde pe toţi împreună pentru că avem un proiect care nu s-a terminat, dreptate până la capăt şi mai avem de lucru", a spus Zgonea, după ce a fost întrebat dacă USL se va rupe.

El a arătat că USL "ţine pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele".

"Alianţa ţine pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele. Şi ţine pentru că, mai presus de ceea ce credem noi, avem în spate 7,4 milioane de oameni care au speranţa că vor trăi mai bine în România şi atunci compromisurile care se fac în interior sunt tocmai în acest interes. Aţi văzut că ieri toată lumea aştepta un mare scandal la USL, lucrurile s-au rezolvat foarte simplu", a spus Valeriu Zgonea.

El a susţinut că atunci când eşti într-o funcţie publică deciziile sunt mai presus de emoţii. "Sunt decizii, când eşti în funcţie publică, care sunt mai presus de interesul tău şi de emoţia ta sau a grupului care te-a adus în acea funcţie, iar decizia de a arăta seriozitate, transparenţă şi în calitate de prim-ministru al României, seriozitate, cuvânt este importantă pe pieţele financiare şi la Bruxelles. Nouă ne-a lipsit cuvântul Domnul Boc nu prea a fost la Bruxelles şi atunci noi nu am avut acolo credibilitatea primului-ministru, care în interesul României este foarte importantă", a adăugat Zgonea.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22