Vântu din nou la tribunal. Cele 4 dosare penale comasate într-unul

B. N. | 04.08.2011

Pe aceeași temă

Sorin Ovidiu Vântu va fi cercetat din nou, în urma hotărârii Parchetului de a redeschide dosarele în care acesta este acuzat.

Conform unui comunicat din partea Parchetului, cele 4 dosare (FNI, Banca Agricolă, Banca de Investitii si Dezvoltare şi Banca de Scont) vor fi redeschise şi au fost infirmate soluţiile de neurmărire penală în cazul fiecărui dosar.

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus infirmarea soluţiilor de neurmărire din dosarele menţionate şi continuarea cercetărilor în cadrul aceleiaşi cauze, într-o abordare unitară“, se arată în comunicat.

Decizia a fost luată în urma solicitării făcute de Nicolae Popa, care a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, acuzat fiind pentru prăbuşirea FNI.

Cauzele soluţionate anterior cu decizia de neurmărire penală a lui Sorin Ovidiu Vântu sunt:

1. Dosarele penale nr.372/D/P/2004 si nr.374/D/P/2004 - care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI;

2. Dosarul penal nr.76/P/2005 - privind prejudicierea Băncii Agricole SA;

3. Dosarul penal nr.754/D/P/2006 - privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA;

4. Dosarul penal nr.34/D/P/2005 - privind falimentul Băncii Române de Scont.

Cele patru cazuri vor fi cercetate unitar.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22