Variantele PDL pentru Senat: Blaga, Berceanu sau Filip

Fara Autor | 16.11.2011

Pe aceeași temă

Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip sunt variantele democrat-liberalilor pentru înlocuirea lui Mircea Geoană. Democrat-liberalii aşteaptă decizia Comitetului Executiv al PSD în cazul actualului preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, pentru a-şi pune în aplicare strategia de ocupare a celei de-a doua funcţii în stat, relateaza Adevarul.

Potrivit unor surse politice, senatorii PDL mizează pe faptul că Geoană va pierde irevocabil sprijinul partidului, iar funcţia lui de la Senat va deveni vacantă. În acest caz, două sunt variantele luate în calcul de reprezentanţii PDL în Senat.  

Primul scenariu se referă la numirea vicepreşedintelui Senatului, Petru Filip (PDL) ca interimar în locul lui Geoană, cu posibilitatea ca mandatul său să fie prelungit „până la limpezirea apelor", chiar şi până în sesiunea următoare.

Al doilea plan prevede propunerea imediată a unui înlocuitor care să fie votat în plenul Senatului. Favoriţi pentru a-i lua locul social-democratului sunt Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip. Cele mai mari şanse le-ar avea, potrivit senatorilor PDL, Vasile Blaga, care astfel ar reveni în prim-planul politic din conul de umbră în care a intrat imediat după pierderea alegerilor interne din PDL, scrie Adevarul. Blaga a declarat recent că nu este interesat de această funcţie, dar că „se va supune deciziei partidului".

Rezervat s-a arătat şi Radu Berceanu. Numele celor doi au fost anunţate şi de secretarul general al PDL, Ioan Oltean.

 De cealaltă parte a baricadei, social-democraţii revendică, în continuare, şefia Senatului pentru Titus Corlăţean, pe baza deciziei Curţii Constituţionale care stabileşte că grupul care a obţinut funcţia imediat după alegeri o păstrează pe toată durata mandatului.

Victor Ponta sustine că are informaţii potrivit cărora PDL şi UDMR îşi vor desemna candidaţi la şefia Senatului, iar UNPR îl susţine pe Mircea Geoană. El a făcut referire la discuţii pe care Mircea Geoană le-ar fi avut cu UNPR, sugerând că ar face parte dintr-un plan mai larg de schimbare a majorităţii parlamentare. Ponta a ţinut să menţioneze că informaţiile ar putea fi greşite.

Social-democraţii le-au propus senatorilor UDMR să nominalizeze un candidat, care să se bazeze şi pe voturile PSD. „UDMR va paria totuşi pe candidatul PDL, dar se va folosi de oferta PSD pentru a negocia cu democrat-liberalii", au susţinut sursele citate de Adevarul.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22