Varujan Vosganian: Există o intenţie de colaborare tehnico-militară între Tupolev şi Romaero

Fara Autor | 19.04.2013

Pe aceeași temă

Autorităţile ruse şi-au manifestat intenţia de a realiza o colaborare în domeniul tehnico-militar, între compania rusă Tupolev şi Romaero, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

"Suntem interesaţi în colaborarea în domeniul tehnico-militar. Există o intenţie manifestată de autorităţile ruse într-o colaborare între compania rusă Tupolev şi Romaero", a spus Vosganian.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi şeful Agenţiei Federale "Rossotrudnicestvo", Konstantin Kosaciov, au semnat vineri protocolul lucrărilor sesiunii a XI-a a Comisiei interguvernamentale româno-ruse de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică.

"Lucările noastre s-au axat în principal pe mai multe domenii, dintre care aş menţiona domeniul energetic, al agriculturii, transporturilor, al cercetării ştiinţifice. Au fost înaintate propuneri din partea română şi rusă pentru programul de acţiune în scopul dezvoltării care a fost semnat deja la sesiunea anterioară a comisiei mixte. Sunt propuneri interesante, partea română a menţionat o seamă de obiective în domeniul energetic al industriei siderurgice, chimice, agricultură, infrastructură, în care aşteaptă colaborarea mediilor de afaceri din Rusia. Există un interes major al României de a valorifica potenţialul pieţei ruseşti. În acest domeniu suntem interesaţi de creşterea exporturilor produselor agroalimentare în Rusia", a mai spus Vosganian.

Potrivit acestuia, discuţiile din domeniul energetic au avut o pondere importantă.

"S-a menţionat colaborarea în dezvoltarea infrastructurii pentru depozitarea subterană a gazelor naturale pe teritoriul României, participarea companiilor ruse la construcţia şi modernizarea unor centrale electrice de cogenerare de înaltă eficienţă în România însoţite de furnizarea de gaze naturale pentru funcţionarea acestora. Posibilitatea încheierii unor contracte directe cu Gazprom pentru furnizarea gazelor naturale fără intermedieri, armonizarea poziţiei Federaţiei Ruse cu obligativitatea României ce decurge din statutul său de membru al Uniunii Europene privind regimul aplicabil conductelor transfrontaliere, apoi încurajarea reciprocă a investiţiilor în tehnologii inovatoare şi participarea companiilor ruseşti la alcătuirea de clustere. S-a menţionat invitaţia adresată domnului Victor Ponta, prim ministru al României de a vizita Federaţia Rusă. Vom avea în curând o vizită a ministrului de Externe român la Moscova. Este posibil să am şi eu, în această toamnă, o întâlnire cu omologul din Guvernul Federaţiei Ruse. De asemenea, s-a realizat o evaluare a lucrărilor comisiei mixte împreună cu domnul copreşedinte şi în acelaşi timp organizarea unor forumuri economice în cadrul Consiliului de Afaceri ce însoţeşte comisia noastră", a mai afirmat ministrul Economiei.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22