Varujan Vosganian: Salariile din Oltchim au crescut cu 50% fără nicio bază

Fara Autor | 27.02.2013

Pe aceeași temă

Ministrul economiei Varujan Vosganian a acuzat fosta conducere a combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea că a majorat salariile cu 50% în perioada 2009 - 2012 deşi combinatul a raportat pierderi masive în această perioadă, de 1,1 miliarde de lei (273 mil. euro), iar afacerile s-au înjumătăţit.

 "Starea tehnică a Oltchim este bună. Este supărător că o companie care are piaţă, are instalaţii bune a ajuns într-o asemenea situaţie", a declarat Vosganian. El a dat ca exemplu patru firme conduse de membrii de familie ai lui Constantin Roibu, fostul director general al combinatului şi care au încheiat contracte "imorale" cu Oltchim atât din postura de furnizor, cât şi de client.

"Nu sunt nici imorale, nici ilegale. Dacă nu a fost acţionar al firmei respective, nu este o ilegalitate şi nu este conflict de interese decât dacă ar fi fost acţionar majoritar în firmă. Dacă nu majoram salariile, vă daţi seama ce presiuni sociale ar fi fost?", spune Roibu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22