Vasile Blaga: ACL nu se află alături de cei care iniţiază SUSPENDAREA PRESEDINTELUI Băsescu. Argumentele sunt COPILARII

D.g. | 08.09.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni, după şedinţa ACL, că PNL şi PDL nu sunt interesate de demersul de suspendare din funcţie a şefului statului, propusă de Călin Popescu Tăriceanu, şi nu se află alături de iniţiatori, catalogând argumentele invocate drept ”copilării”, informeaza Mediafax.http://www.revista22.ro/nou/revadmin/index1.php?view=articol

Blaga a fost întrebat dacă ACL susţine demersul iniţiat de Calin Popescu Traiceanu pentru suspendarea din funcţie a şefului statului.

”Poziţia ACL, a PNL şi PDL: (suspendarea - n.r.) este parf în ochii românilor. Prim-ministrul înţeles cu domnul Tăriceanu ar trebui să fie chemat de Tăriceanu în Parlament şi să răspundă abuzurilor repetate pe care Guvernul le face, să răspundă pentru proasta guvernare (...) La întâlnirea pe care Ponta a avut-o cu investitorii, ce i-a spus reprezentantul Departamentului de stat domnului Ponta? Că astfel de acţiuni, intervenind abrupt într-un proces electoral, în scopul de a-şi crea un avantaj, în scopul de a falsifica până la urmă alegerile, va duce la plecarea investitorilor sau la nevenirea lor în ţară. Poziţia noastră este clară în continuare, nu ne interesează acest demers şi nu suntem de partea acelora care îl iniţiază”, a spus Blaga.

Liderul PDL a apreciat că Tăriceanu ar avea impresia că suspendarea preşedintelui i-ar folosi în campanie, dar a apreciat că preşedintele Senatului se înşală, ”pentru că românii nu mai sunt interesaţi de scandal”.

De asemenea, Blaga a afirmat că argumentele invocate de Tăriceanu pentru iniţierea suspendării nu sunt deloc valide.

”O să vedeţi care va fi avizul Curţii Constituţionale. Sunt copilării inventate de domnia sa pentru a se băga în seamă. Vede că dânsul doreşte să candideze la Preşedinţie, probabil se şi vedea preşedinte, dar nu iese de acolo din 5-6% şi face astfel de acţiuni (...) Este consultativ (avizul CC - n.r.), dar nu cred că e cineva care nu va ţine cont de el, chiar şi iresponsabilul Tăriceanu”, a mai spus Blaga.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Basescu.

Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară.

Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie "şi nu o să le fie bine", el adăugând că în campanie are "capacitate uriaşă de revitalizare".

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. "Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare", spunea şeful statului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22