Pe aceeași temă
Întrebat despre declarațiile pe care președintele Traian Băsescu le-a făcut la adresa sa, liderul PDL Vasile Blaga a spus că șefului statului îi este mai ușor să distrugă decât să construiască.

Nu vrea să se ducă singur la o întâlnire cu Băsescu
Totodată, Blaga a spus că nu a primit nicio invitaţie din partea preşedintelui Traian Băsescu pentru o întâlnire, dar, dacă va exista o astfel de solicitare din partea şefului statului, el va participa, însă împreună cu membrii Biroului Permanent Naţional al partidului.
"Nu ştiu, nu am primit nicio astfel de invitaţie, nu am fost sunat de domnul preşedinte, dar, dacă va solicita o astfel de discuţie, o voi avea, da împreună cu Biroul Permanent Naţional al partidului", a spus Blaga, întrebat dacă se va întâlni, astăzi, cu preşedintele Traian Băsescu.
"O, săracul!"
Aflat, ieri, la cumpărături președintele Traian Băsescu fost întrebat ce spune despre faptul că Vasile Blaga a spus că românii ştiu că şeful statului o susţine pe Elena Udrea, de aici şi criticile lui la adresa conducerii PDL. "O, săracul!", a venit răspunsul șefului statului.
"Eu susțin o soluție corectă care să dea perspective, care va fi aceea vor decide participanții la Convenție și cei aflați în competiție. Dar, nu pot susține o soluție care să îngroape PDL", a mai spus Traian Băsescu, referitor la bătălia pentru șefia PDL ce se va da pe 23 martie.
Întrebat de ce nu i-a răspuns lui Vasile Blaga la telefon, dar i-a răspuns Elenei Udrea atunci când aceasta l-a sunat să-i comunice că va intra în cursa pentru șefia PDL, președintele Traian Băsescu a răspuns: "Una era în decembrie, alta este acum. Și am răspuns la foarte mulți!".