Vasile Blaga, candidatul PDL la şefia Senatului

Fara Autor | 28.11.2011

Pe aceeași temă

PDL a decis să îl propună pe Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al Senatului şi va merge luni cu această variantă în coaliţie, a declarat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde, relatează Mediafax.

"Astăzi, am stabilit la nivelul liderilor PDL că varianta pe care o propunem este Vasile Blaga. Cu această variantă mergem mâine în coaliţie", a declarat Frunzăverde, în această seară, pentru Mediafax.

Mircea Geoană a fost revocat, miercuri, din funcţia de preşedinte al Senatului, plenul acestei Camere aprobând hotărârea de încetare a mandatului cu 112 voturi "pentru", 5 abţineri şi 2 voturi "împotrivă".

Ulterior, Petru Filip (PDL) a fost desemnat preşedinte interimar al Senatului până la alegerea unui nou preşedinte.

Luni dimineaţă, coaliţia urmează să discute despre desemnarea unui candidat comun la preşedinţia Senatului, în condiţiile în care PDL a susţinut că funcţia trebuie să îi revină, însă şi UDMR a evocat posibilitatea de a revendica postul.


Udrea: În niciun caz nu discutăm candidatura unui reprezentant al UDMR la a doua funcţie în stat

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, duminică seară, că PDL nu discută în niciun caz candidatura unui reprezentant al UDMR pentru funcţia de preşedinte al Senatului, care trebuie să revină democrat-liberalilor.

"În nici într-un caz nu discutăm candidatura unui reprezentant al UDMR pentru a doua funcţie în stat. Opinia noastră este că această funcţie trebuie să aparţină PDL şi în niciun caz nu suntem de acord ca a doua funcţie în stat să fie acordată UDMR", a precizat Udrea la Realitatea TV.

Ea a adăugat că PDL nu ar trebui să cedeze această funcţie deoarece este principalul partid din coaliţie şi are cel mai mare număr de parlamentari, arătând că discuţiile cu UDMR pe acest subiect nu sunt legate de susţinerea unui candidat al Uniunii.

"Sunt discuţii pe subiect, dar nu legate de susţinerea unui candidat de la UDMR, ci discuţii fireşti în coaliţie când ai nevoie de susţinerea partenerilor de coaliţie pentru a obţine ceva atât de important cum este a doua funcţie în stat", a explicat Elena Udrea.

Întrebată dacă PDL va reuşi să convingă parlamentarii că Vasile Blaga este cel mai potrivit pentru această funcţie, Udrea a spus că acest lucru ţine de mobilizarea la vot.

"Aici ţine de mobilizarea noastră. Dacă vrem să avem a doua funcţie în stat, trebuie să ne mobilizăm să mergem la vot, avem suficiente voturi să obţinem, trebuie doar să fim în sală", a mai spus Udrea, adăugând că opoziţia are nevoie de patru voturi de la putere pentru a obţine funcţia, în timp ce PDL nu are nevoie de niciun vot de la opoziţie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22