Vasile Blaga: Conducerea ASF e stabilită pe criterii de clientelism politic. Nouă membri nu au studii economice

Fara Autor | 24.04.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat miercuri, după ce şi-a exercitat votul pentru membrii Consiliului ASF, că desemnarea persoanelor aflate în conducerea acestei instituţii a fost făcută "pe aceleaşi criterii de clientelism politic", iar nouă membri nu au studii economice.

 

 

Blaga a fost întrebat, după ce şi-a execitat votul, cum vede conducerea ASF.

"Pe aceleaşi criterii de clientelism politic, nouă dintre ei nici măcar nu au studii economice", a replicat Blaga.

Cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit, miercuri dimineaţă, în şedinţă comună, pentru a-i vota pe membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară care au fost audiaţi şi validaţi de comisiile de buget.

 

Şedinţa este condusă de vicepreşedintele PSD Viorel Hrebenciuc, care a anunţat că sunt prezenţi 305 parlamentari şi 282 sunt absenţi.

Votul este secret, cu buletine de vot.

Comisiile de Buget-Finanţe şi comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor i-au validat, marţi, în urma audierilor, pe Dan-Radu Ruşanu pentru funcţia de preşedinte al ASF şi pe Daniel Dăianu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al acestei instituţii.

Totodată, comisiile i-au validat pe Daniel Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

Comisiile i-au validat şi pe Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mîrzac, Marian Sârbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gh. Cornel Coca Constantinescu pentru funcţiile de membri ai Consiliului ASF.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22