Pe aceeași temă
UPDATE: Fostul lider al PNL Vasile Blaga a părăsit sediul la DNA Ploieşti după aproximativ o oră şi jumătate, la ieşire el a spus că a dat o declaraţie în faţa procurorilor şi a reafirmat că nu a primit bani, aşa cum susţin anchetatorii.
La intrarea în sediul DNA Ploieşti, Blaga a refuzat să facă declaraţii, afirmând că ceea ce are de declarat le va spune procurorilor, conform News.ro.
Blaga a venit la DNA însoţit de avocatul Cristian Ene, care a asistat-o timp de câteva ore, cu o zi înainte, şi pe fosta şefă a AEP Ana Maria Pătru, reţinută pentru 24 de ore.
Surse judiciare au declarat că la primele sale prezentări la DNA în dosarul în care este urmărit penal Vasile Blaga a uzat de dreptul său de a nu face declaraţii în faţa procurorilor.
Blaga se află pentru a treia oară la DNA Ploieşti în ultimele luni.
Fostul lider al PNL Vasile Blaga s-a prezentat, pe 1 noiembrie, la DNA Ploieşti, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că procurorii au pus sechestru asupra unei părţi din averea sa. Procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunuri imobile până la concurenţa sumei de 700.000 de euro în dosarul de corupţie al lui Blaga
În acelaşi dosar, procurorii au pus sechestru şi pe averea fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, cercetat alături de Blaga şi de omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă.
În 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploieşti, iar ulterior procurorii anticorupţie au început urmărirea penală în cazul său şi l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influenţă, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL.
În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Gheorghe Ştefan este pus sub urmărire penală în acest dosar pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ştefan.
Gheorghe Ştefan l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obţină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naţionale din domeniul energiei. Compania naţională ar fi încheiat contracte de achiziţii servicii şi produse IT, prin licitaţii truncate, cu firma lui Horaţiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 şi 25 la sută din valoarea fiecărui contract astfel încheiat. În acest fel, Gheorghe Ştefan ar fi primit pentru el şi pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.
“Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la suspectul Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfinţirea înţelegerii anterioare”, au scris procurorii DNA Ploieşti în ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de cei trei suspecţi.