Vasile Blaga: Propun moţiune simplă pe tema privatizării CFR Marfă

F.m. | 15.10.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că le va propune democrat-liberalilor ca PDL să introducă o moţiune simplă în Parlament pe tema privatizării CFR Marfă care reprezintă "un nou eşec marca Victor Ponta, relatează Mediafax.

 

 

"Din păcate, este un nou eşec marca Victor Ponta şi lucrul acesta era previzibil, pentru că a fost o mânăreală de la cap la coadă, întregul proces de privatizare, aduceţi-vă aminte cum s-au schimbat regulile în timpul jocului, pe parcurs au fost şi datorii de peste 147 milioane de euro, ori pe parcurs s-a acceptat plata în rate. Noi vom introduce, o să le propun colegilor, o moţiune simplă, în Parlament, ca să ne explice exact despre ce e vorba, că nu e vorba numai de prostie şi din păcate un nou eşec al premierului sau este vorba şi despre altceva", a precizat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

 

El a mai spus, referitor la privatizarea CFR Marfă, că există o neconcordanţă între hotărârea de Guvern şi contract şi a arătat că premierul şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor ar trebui să le explice parlamentarilor despre ce este vorba.

"E nenconcordanţă între hotărârea de Guvern şi contract, aţi văzut şi dumneavoastră şi cred că ar fi foarte bine ca premierul şi cei de la Ministerul Transporturilor să le explice parlamentarilor", a adăugat Vasile Blaga.

 

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, marţi, după şedinţa PNL, despre afirmaţiile liderului PDL Vasile Blaga în cazul privatizării CFR Marfă, că acesta face "nişte acuzaţii pe care trebuie să le susţină".

Despre o posibilă moţiune simplă pe Transporturi, anunţată de liderul PDL Vasile Blaga, Ramona Mănescu a comentat: "Domnul Blaga face în Parlament ce trebuie să facă orice lider de grup parlamentar. Poate să depună câte moţiuni doreşte dumnealui, numai să fie fundamentate şi să aibe şanse să le treacă".

Privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR. În plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat", potrivit GFR.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22