Vasile Blaga: Raportul MCV va fi unul prost pentru România, ne va îndepărta şi mai mult de Schengen

D.g. | 20.01.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că Raportul MCV va fi prost pentru România şi va îndepărta ţara şi mai mult de Schengen, din cauza modificărilor la Codul penal, dar şi a faptului că premierul Victor Ponta nu i-a apostrofat pe cei din PSD Constanţa care au cerut desfiinţarea DNA, informeaza Mediafax.

"Raportul MCV va fi un raport prost pentru România, care ne va îndepărta şi mai mult de Schengen şi nu are cum să fie un raport pozitiv şi aici nu vorbim numai de marţea neagră, pentru că, iată, Curtea Constituţională, la cererea PDL şi ICCJ, a anulat doleanţele USL din acest punct de vedere, numai că au demonstrat că nu au învăţat nimic din marţea neagră şi nu regretă nimic din cele făcute şi aţi văzut declaraţiile în continuare ale premierului Ponta, care nu găseşte de cuvinţă să-şi apostrofeze colegii din Constanţa care s-au comportat cum s-au comportat şi ameninţă că dacă ajung la putere desfiinţează instituţii ca DNA", a spus Vasile Blaga, întrebat în legătură cu Raportul MCV.

El a adăugat că, din păcate, deşi România îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen încă din 2010, unele state vor utiliza în continuare Raportul MCV, astfel încât România nu va intra în spaţiul Schengen la termenul dorit.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22