Pe aceeași temă
Vasile Blaga, copreședintele PNL, crede că moțiunea de cenzură ar putea duce la căderea guvernului Ponta, întrucât va avea o temă ce o va face de nerefuzat pentru celelalte forțe politice din Opoziție.
"Există două posibilități să ajungi la guvernare: prin alegeri anticipate, dar practica românească arată că acest lucru este cam imposibil și, în al doilea rând, pentru că nu cred că Ponta o să-și dea demisia, printr-o moțiune de cenzură. Nu vă putem spune acum, deși noi cam știm care va fi tema unei moțiuni de cenzură, dar va fi una de nerefuzat, în sensul în care ea este impusă de agenda cetățeanului. Și să vedem noi atunci cine se va asocia unui asemenea proiect de moțiune de cenzură, pentru că domnul Hunor a spus bine ieri: domnule, ia să vedem textul moțiunii", a spus Blaga, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, sondajele de opinia arată PNL la un procent de 45%, depășind PSD, ceea ce dovedește că decizia fuziunii dintre PNL și PDL a fost una corectă.
Draftul programului de guvernare propus de PNL, prezentat la sfârșitul lunii februarie, a fost transmis UDMR, UNPR, minorităților naționale, dar și lui Mircea Geoană, forma finală urmând să fie aprobată în Colegiul Director Național a partidului, la începutul lunii mai.
"Pentru prima dată după 25 de ani, noul PNL a făcut lucrurile cum trebuie, adică a venit în fața opiniei publice cu un proiect de program de guvernare, l-am discutat cu toți cei interesați — societate civilă, parteneri sociali, patronate ș.a.m.d., în interiorul partidului, în toate comisiile, și el este finalizat, dar va trebui aprobat de Colegiul Director Național. Acest proiect a fost transmis tuturor forțelor parlamentare, pentru că nu poți să faci altfel o majoritate parlamentară în democrație (...), l-am transmis și UDMR, și domnului Oprea, și domnului Geoană, și minorităților naționale altele decât cea maghiară, și domnului Fenechiu care s-a desprins din fostul PP-DD. Noi sperăm ca o astfel de moțiune de cenzură să aibă șanse", a declarat Blaga.