Pe aceeași temă
Dreptul de a înființa un partid cu doar trei membri va pulveriza partidele la nivel local, formațiunile mari pierzându-și reprezentarea pe care o acum în unele regiuni, în special transilvania și Moldova, a declarat sociologul Vasile Dâncu, într-o emisiune Realitatea TV.
Partidele noi, organizații civice, de tineri etc. vor lua cel puțin o treime din pozițiile consiliilor locale, iar partidele mari vor rămâne ca “o căciulă” la București, descrie Dâncu urmările legii ce permite înființarea unei organizații politice cu numai trei oameni.
Acest lucru este periculos, în opinia sociologului de la Cluj, pentru că nu va mai exista continuitate între decizia centrală și politica locală. “Vom avea tot felul de autonomii locale”, mai spune Vasile Dâncu, explicând că nu se referă la cele despre care s-a vorbit până acum Harghita și Covasna, ci autonomii în Maramueș, Moldova, peste tot.
Fără o lege a descentralizării, în viitor va fi o pulverizare a autorității la nivel local, previzionează Dâncu.
Este posibil ca acești noi candidați, de la partide construite în jurul unor asociații civice, oameni independenți, să apară la alegerile locale de la anul, ei reprezentând o ofertă atractivă pentru electoratul nemulțumit de marile partide nereformate, potrivit sociologului.
Pe de altă parte, însă, crede Dâncu, este periculos pentru România, pentru că nu s-au consolidat marile partide politice.
De aceea, reforma va fi obligatorie, atât pentru PSD, cât și pentru PNL, cele două partide care au mai rămas. Din celălalte, doar UNPR ar mai avea o nișă.