Vasile Dâncu: Liviu Dragnea, câştigătorul bătăliei electorale, sfidează opinia publică

E.b. | 26.03.2017

Într-un articol despre protestele de stradă generate de Ordonanţa de urgenţă numărul 13, Vasile Dâncu (PSD) îi critică aspru pe Liviu Dragnea şi pe Sorin Grindeanu.

Pe aceeași temă

 

 
Vasile Dâncu, fost ministru al administrației și dezvoltării regionale în Guvernul Cioloș, susţine că Dragnea a sfidat opinia publică în numele dreptului celui care a câştigat.

 

Totodată, Dâncu îl cataloghează drept ”disperat” pe liderul PSD, afirmând şi că a numit în posturile de miniștri doar oameni apropiați.

 

În articolul său, Dâncu încearcă să creioneze "Bula opoziţiei", dar şi pe cea a "coaliţiei câştigătoare". 

 

 

În ce priveşte coaliţia de stânga, dominată de PSD, Dâncu scrie, sub titlul: "Bula coaliţiei câştigătoare":


 

Formată între PSD şi un partid de dreapta, condus de un fost premier liberal, coaliţia de stânga avea ca principală problemă, în ciuda faptului că a fost aproape de a depăşi 50% singură, lipsa acceptului preşedintelui pentru ca liderul ei, cel care concentrase tot mesajul şi atenţia în campanie, să se nominalizeze ca prim-ministru. Condamnat într-un proces anterior şi tocmai acuzat de DNA într-un nou proces, liderul alianţei câştigătoare se află într-o situaţie complicată, scrie Vasile Dâncu pe Blogul său. 

 

Îşi pierde încrederea în toată lumea, face o primă numire de premier care, în Ajunul Crăciunului, şochează pe toată lumea, o schimbă apoi, alături de cea mai mare parte din prima echipă, construieşte o nouă echipă guvernamentală, formată aproape exclusiv din oameni apropiaţi, cu experienţă mai puţină, din judeţe sărace din sudul ţării şi porneşte o disperată luptă cu echipa preşedintelui, pentru schimbarea unor legi neclare care permiteau, în viziunea majorităţii politicienilor, abuzuri ale DNA sau ale Justiţiei, în general. 

 

Aşa se naşte OUG 13, un act normativ al guvernului, care va aprinde România. Pentru că se referea la amnistie şi la modificări normative legate de abuzul în serviciu şi avea ca destinaţie salvarea unor lideri politici condamnaţi pentru corupţie sau abuz în serviciu, dincolo de reglementarea generală mai clară şi reducerea unor abuzuri, dezbaterea a depăşit repede conţinutul informaţional propriu-zis şi a devenit o uriaşă miză simbolică: societatea împotriva masei de politicieni corupţi, cu reprezentant de frunte Liviu Dragnea, câştigătorul bătăliei electorale şi cel care sfidase opinia publică, în numele dreptului celui care a câştigat, propunând o echipă guvernamentală condusă de un premier femeie, musulman, dar mai ales considerat ca având principală calitate aceea de umil servant al preşedintelui PSD.


Cele două bule vor conţine două tipuri de discursuri, politice, dar mai ales televizuale. O bătălie de discursuri, o confruntare cum nu a existat niciodată pe piaţa media din România. Fiecare dintre cele două discursuri a căutat să devină discurs dominant, fiecare a căutat zi de zi să-şi câştige legitimitatea. S-au angrenat jurnaliştii care sprijină dreapta, sub eticheta „societate civilă” şi câteva posturi de televiziune. Actorii majori de partea protestatarilor au fost un pluton condus de Realitatea TV, iar de partea guvernului, posturile cu cea mai mare audienţă: Antena 3 şi România TV, afirma Vasile Dâncu. 

 

CITESTE TOT ARTICOLUL

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22