Pe aceeași temă
"Regina este beneficiarul final, adica mai multe persoane care au decis in fapt. Beneficiarul final este reprezentat de acele persoane care pot decide in fapt numirea unor sefi de vama. Cei care decid in fapt nu sunt aceiasi care decid si in drept. Este foarte clar ca la aceasta data controlul total asupra tot ce se intampla in vama si beneficiarul final este PD-L", a spus Lincu.
Lincu l-a acuzat pe Vasile Blaga, fost ministru de Interne, ca a controlat vamile prin omul lui de incredere, Eugeniu Petrescu.
"Blaga, in calitate de prefect, nu putea sa desfasoare alta activitate si s-a gandit sa isi asigure viitorul. Dupa terminarea mandatului de prefect a devenit directorul vamii Bihor, iar adjunct i-a devenit Marius Ungureanu. Acesta a fost numit, ulterior, seful autoritatii vamale. Eugen Petrescu, care a fost pus sub acuzare, avea legatura directa cu Vasile Blaga, iar acest fapt a fost confirmat. Blaga l-a desemnat pe domnul Petrescu sa se ocupe de ce se intampla in vama, desi acesta (Petrescu n.red.) nu a lucrat niciodata in vama", a spus Lincu, intr-o conferinta de presa organizata miercuri.
El a precizat ca nu are cum sa dovedeasca luarea si darea de mita, dar a afirmat ca "Eugeniu Petrescu, care a fost pus sub acuzare, avea legatura directa cu Vasile Blaga, fapt confirmat".
"Petrescu nu avea nicio functie, era interpusul, el decidea in fapt, din informatiile pe care le am. Dl Blaga l-a desemnat pe dl. Petrescu sa se ocupe de ceea ce se intampla in Vama, de numirile din Vama", a acuzat Lincu.
"Tot ce inseamna vama tine de Eugeniu Petrescu. Fiica lui a fost numit consilier la Radu Margineanu", a subliniat el, adaugand insa ca "daca a luat efectiv bani nu am fost de fata cand s-au luat bani".
Trei sint persoanele care pot sa ofere si dovezi: Sorin Blejnar, Eugeniu Petrescu si Vasile Marica", a adaugat Lincu. "Aceste trei persoane pot sa va dea si dovezi: Sorin Blejnar, Eugen Petrescu si Vasile Marica. Se stie ca directori din autoritatea nationala a vamilor si ANAF au coabitat de-a lungul timpului cu cei de la PD-L", a declarat Lincu.
Vasile Lincu a organizat o conferinta de presa la o zi dupa ce procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie au anuntat ca acesta, alaturi de Florin Ilie Vilnei si Voinea Negoita, lideri ai Sindicatului Politistilor si Vamesilor Pro Lex, sunt urmariti penal pentru infractiuni de "delapidare cu consecinte deosebit de grave in forma continuata si fals intelectual".
Marti, procurorii au perchezitionat locuinta lui Vasile Lincu.