VeDemJust critică atacul ministrului de Interne la adresa jurnaliștilor care susțin protestele

Dora Vulcan | 02.02.2017

”Asociația VeDemJust reacționează ferm împotriva declarației de astăzi a ministrului de interne cu privire la prezentarea unor jurnaliști ca fiind persoane ce au incitat la proteste, ca și cum aceștia ar fi comis o ilegalitate”, se spune într-un comunicat al asociației.

Pe aceeași temă

 

 

 

VeDemJust atrage atenția ministrului Carmen Dan ca ”libertatea de exprimare și dreptul la informare sunt consacrate constituțional”.

 

 

 De asemenea, reaminteșteVeDemJust, ”oamenii au libertatea de a protesta cu privire la deciziile adoptate de către cei pe care i-au ales. Declarația de azi a ministrului de interne aruncă responsabilitatea organizării și desfășurării unor proteste legitime pe umerii unor jurnaliști, ceea ce e menit să incite o parte a populației și așa suficient de manipulată. Or, ministrul ar trebui să se preocupe mai degrabă de siguranța participanților la protestele care au cuprins întreaga țară. De asemenea, ministrul de interne trebuie să explice public de ce nu a luat măsurile adecvate în cursul nopții trecute cu privire la violențele de la mitingul din București cu privire la care fusese informat de serviciile de informații”

 

 

Carmen Dan, ministrul de Interne al Romaniei, a acuzat astazi ca mai multi jurnalisti s-au implicat in proteste si i-au chemat pe oamenii sa iasa in strada, ceea ce in viziunea sa ar fi agravat o situatie care era deja tensionata. 

 

Carmen Dan a mentionat mai multe nume de jurnalisti, criticandu-i pentru ca au postat pe Facebook adresele si numerele de telefon ale unor membri ai guvernului, conform B1 Tv.

 

”Acțiunile au fost promovate ieri prin rețelele de socializare, în special pe pagina grupului Corupția Ucide, prin evenimente sub titulatura ”Nu legii grațierii și amnistiei!”, a spus Carmen Dan, precizand ca a remarcat "implicarea unor personalități publice, formatori de opinie și membri ai unor partide politice pentru susținerea acestor proteste în stradă. Vă pot da și câteva exemple: Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Emilia Șercan, Lucian Mândruță, Nicușor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan sau Andrei Gheorghe."

 

Ea a acuzat faptul ca "ne-am confruntat cu situații în care pe site-urile de socializare au fost publicate adrese de domiciliu ale unor lideri politici și numere de telefon ale miniștrilor, ceea ce a accentuat presiunea străzii și a crescut gradul de emoție negativă. Acele informații erau protejate de Legea datelor cu caracter personal. Cu toate acestea, ele au devenit publice,” a declarat Carmen Dan. 

 

Ministrul a mai afirmat ca ea nu a fost informata despre eventualele intentii de provocare dar a admis ca SRI a informat un secretar de stat din MAI si pe seful politiei.

 

***

 

Presedintele Klaus Iohannis a criticat-o astazi pe Carmen Dan, ministrul de Interne al Romaniei, pentru modul in care a fost gestionata situatia ultrasilor violenti de aseara din Piata Victoriei. Presedintele Iohannis a afirmat ca toate manifestatiile din tara au fost pasnice pana la interventia unor demonstranti violenti. Iohannis a criticat dur modul in care ministerul de Interne a gestionat situatia dupa aparitia demonstrantilor violenti, precizand ca au existat toate informatiile necesare in privinta acestora:


"Un grup sau grupuri de demonstranti violenti au intrat in Piata Victoriei cu scopul de a strica manifestatia. Felul in care ministerul de Interne nu a gestionat situatia si felul in care jandarmii au actionat fata de instigatori ma nemultumeste profund.Toata lumea din structurile de forta a avut toate informatiile necesare.
 

La Ministerul de Interne s-a stiut exact cand, unde si ce grupuri se pregatesc sa sparga demonstratia. In loc sa-i izoleze unde s-au adunat, i-au lasat liberi sa se amestece printre demonstrantii pasnici, punand in pericol nu doar demonstratia, ci sanatatea si chiar viata romanilor simpli care s-au dus sa demonstreze pasnic.



Foarte grav mi s-a parut ca doamna ministru de Interne a spus ca nu a stiut nimic. E cu atat mai grav, inseamna ca nu conduce ministerul si doar sta in minister. E inadmisibil. Solicit doamnei ministru de Interne si Jandarmeriei lamuriri scrise.
 

De ce si cum a fost posibil sa fie lasate elemente violente sa distruga o manifestatie pasnica cu tot Ministerul de Interne de fata?", a mai spus presedintele.
 

Iohannis a declarat de asemenea ca Ministerul de Interne trebuie sa lamureasca informatiile legate de o eventuala incitare si organizare a violentelor din piata, precizand insa ca nu are deocamdata dovezi certe in aceasta privinta.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22