Vela se conformează și modifică acordul cu BOR: Paștile și Lumina se distribuie doar de Biserică

Redactia | 15.04.2020

Ministrul de Interne, Marcel Vela, care nu a participat la ședința de guvern de miercuri, a schimbat acordul MAI-BOR, după intervenția președintelui Iohannis.

Pe aceeași temă

Este prima declarație a ministrului de Interne după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut să revină asupra acordului MAI-BOR privind măsurile din noaptea de Înviere.

Marcel Vela a spus că a avut o discuție și cu Patriarhul Daniel.

Principalele modificări aduse acordului:

  • Polițiștii nu vor mai distribui Lumina în noaptea de Înviere.

  • Aceasta a va fi adusă acasă la credincioși de preoți și de echipe de voluntari formate din maximum cinci persoane, care vor purta obligatoriu echipament de protecție.

  • Credincioșii nu vor mai merge la biserici pentru a lua Paștile.

  • Credincioșii nu vor avea voie să iasă din case pentru a lua Lumina.

Principalele declarații ale lui Marcel Vela:

  • Am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri privind la un acord cu Patriarhia.

Având în vedere estimările recente ale specialiștilor despre extinderea pandemiei în următoarele 2 săptămâni, acordul din 14 aprilie se modifică:

  • Slujbele din noaptea de înviere se vor oficia cu respectarea ordonanțelor militare, fără participarea credincioșilor în incinta, curtea bisericilor

  • Pâinea sfințită numită „Paște” va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntari, vineri și sâmbătă, între orele 8-17, și duminică între orele 6-12, la solicitarea credincioșilor

  • Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și maximum 5 voluntari, sâmbătă. Personalul clerical și maxim cinci voluntari echipați vor distribui lumina și paștile respectând Ordonanțele Militare, având asupra lor actele și un ecuson

  • Credincioșii vor primit Paștile sau Sfânta Lumină fără a ieși în stradă. În cazul blocurilor, va exista un reprezentant

  • În spitalele fără preot, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină

Acordul semnat de Marcel Vela și Patriarhul Daniel a stârnit controverse în spațiul public, iar miercuri la prânz președintele a cerut Guvernului să revină asupra acordului, spunând că nu este momentul pentru relaxare în acest moment.

„Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste. (...) Voi solicita premierului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „Stați acasă!”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care, evident, respectă toate ordonanțele militare”, a spus presedintele.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22