Pe aceeași temă
Cheltuielile pentru investiții au fost de 870,1 milioane lei, adica doar 0,11% din PIB. Ministerul Finantelor nu a indicat si cu cat sunt mai mici incasarile la buget fata de programul extrem de ambitios al guvernului, conform HotNews.
De remarcat ca ritmul scaderii incasarilor fata de 2016 s-a atenuat in februarie fata de ianuarie (-1,4% dupa doua luni fata -5,7% in ianuarie). Pe de alta parte, scaderea incasarilor ridica semne de intrebare legate de fezabilitatea masurilor generoase de cresteri ale pensiilor, salariilor si indemnizatiilor promise de guvern pentru 2017 si 2018.
Potrivit unui comunicat al ministerului, executia bugetului general consolidat pe primele doua luni ale anului 2017 s-a incheiat cu un excedent de 397,1 milioane lei, respectiv 0,05% din PIB, fata de 788,1 milioane lei, respectiv 0,10% din PIB, inregistrat la aceeasi perioada a anului 2016.
In ceea ce priveste veniturile, cea mai mare scadere se inregistreaza la incasarile din TVA, cu o scadere fata de primele doua luni ale anului 2016 cu 15,8%. Ministerul justifica aceasta scadere prin reducerea, incepand cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, masura care s-a reflectat in incasari incepand cu luna februarie 2016.
"Totodata, incepand cu luna februarie 2017 se reflecta in incasari si efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%", argumenteaza ministerul.
Si incasarile din accize au fost cu 5,3% mai mici comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Explicatia ministerului: reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice incepand cu 1 ianuarie 2017.
S-au inregistrat in schimb cresteri fata de anul precedent la incasarile din impozitul pe salarii si venit (+13,6%), contributiile sociale (+11,9%), impozitul pe comert exterior si tranzactiile internationale (+18,8%) si la venituri din capital (+76,8%).
Incasarile din alte impozite si taxe pe bunuri si servicii au crescut cu 90,9% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea fiind determinata, in principal, de evolutia incasarilor aferente contributiei datorate pentru medicamente, precum si pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finantate din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, potrivit sursei citate.
Cheltuielile bugetului general consolidat - 34,5 miliarde lei - scad in termeni nominali cu 0,3% fata de aceeasi perioada din anul precedent, diminuandu-se si cu 0,3 puncte procentuale ca pondere in PIB.
Cheltuielile de personal au crescut cu 13,3% fata de aceeasi perioada a anului precedent fiind determinate de majorarile salariale acordate in a doua parte a anului 2016.
Cheltuielile cu bunuri si servicii s-au redus cu 5,1% fata de aceeasi perioada a anului precedent, diminuarile majore inregistrandu-se la institutiile finantate din venituri proprii si subventii (9,4%), precum si in administratia locala (6,1%).
Dobanzile sunt cu 4,1% mai mici fata de aceeasi perioada a anului precedent, mentinandu-se la acelasi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,2%.
Subventiile sunt in crestere cu 51,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cresterea majora provenind de la subventiile pentru sprijinirea producatorilor agriculturi.
Cheltuielile cu asistenta sociala au crescut fata de anul precedent cu 9,4%, fiind influentate, in principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017