Pe aceeași temă
Postarea lui Guy Verhofstadt, liderul ALDE european:
Ieri, m-am întâlnit cu dl. Tăriceanu la București. Am convenit că singura modalitate de a garanta statul de drept în România este implementarea totală și necondiționată a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneția. asta înseamnă că toate cele trei chestiuni aflate în dispută – modificarea legilor justiției, a Codului penal și a Codului de procedură penală – trebuie să fie rezolvate prin punerea în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și apoi, după aprobarea de către Guvernul și Parlamentul de la București, o a doua opinie a Comisiei de la Veneția este necesară. Pentru ALDE, aprobarea finală din partea Comisiei de la Veneția este indispensabilă.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat miercuri că i-a comunicat liderului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, că România rămâne ataşată valorilor europene şi că nu există o dispută internă pe statul de drept, ci una între Putere şi Opoziţie.
Tăriceanu a făcut aceste precizări în contextul în care a discutat cu Verhofstadt „chestiuni de preocupare la nivelul Parlamentului European, care a adoptat recent rezoluţia pe statul de drept”.
„Am avut posibilitatea să-i arăt dosarele, care sunt punctele în dispută ridicate de rezoluţia din PE, care este poziţia Comisiei de la Veneţia, care este poziţia noastră, inclusiv prin adoptarea Ordonanţelor 90 şi 92, demonstrând în acest fel că există toată disponibilitatea din partea actualei majorităţi şi a Guvernului de a ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, care nu sunt obligatorii, dar disponibilitatea noastră care ţine cont de aceste recomandări dovedeşte tocmai soliditatea ancorării noastre în ceea ce înseamnă valorile statului de drept, valorile europene şi principiile pe care este construită Uniunea Europeană. Facem parte dintr-o mare familie europeană, împărtăşim aceleaşi valori, şi această disponibilitate este dovada cea mai bună că nu există, aşa cum încearcă din păcate Opoziţia să sugereze, o dublă atitudine sau vreun dublu limbaj. (…) Nu este o dispută autentică pe statul de drept, ci este o dispută în România pe majoritate şi Opoziţie. Şi, sigur, subiectul statului de drept este un subiect destul de sensibil, iar exportarea lui la nivelul PE, al instanţelor europene, poate să creeze o emoţie care să ducă la adoptarea unor concluzii care nu sunt întotdeauna bazate pe cele mai reale şi actuale elemente”, a afirmat preşedintele Senatului, citat de G4Media.ro.
Potrivit acestuia, Guy Verhofstadt „nu a fost deloc surprins” de cele auzite în cadrul acestor discuţii, dar a reacţionat faţă de scrisoarea trimisă recent de Tăriceanu grupului ALDE din PE.
„Eu am transmis o scrisoare tuturor colegilor din grupul ALDE. Guy Verhofstadt mi-a spus: ‘M-ai criticat! Eşti singurul care m-a criticat, ceilalţi de la social-democraţi n-au făcut asta’. Şi eu am spus: ‘Nu, nu v-am criticat, am spus că am o mare dezamăgire şi am explicat şi de ce şi anume că, de exemplu, un lucru care cred că era important, care figura în proiectul iniţial de rezoluţie, şi anume la punctul 4 îmi aduc aminte foarte bine că era scris aşa: ‘Este pusă sub semnul întrebării legitimitatea protocoalelor încheiate între serviciile de informaţii şi instituţiile de justiţie’. Printr-un miracol, pe care nu am reuşit să mi-l explic nici până astăzi, a dispărut din textul rezoluţiei A fost la un moment dat un amendament care nu a trecut la un singur vot în acest sens. Deci, i-am spus că textul rezoluţiei nu mi se pare echilibrat şi că nu reflectă realitatea. Şi, ca atare, el a făcut un răspuns, dar acest răspuns nu îmi era adresat personal (…), era mai mult un fel de declaraţie. (…) Probabil a vrut să dea un mesaj politic. Dar nu mă deranjează, pentru mine disputa de idei ţine de esenţa democraţiei şi a politicii”, a detaliat liderul ALDE.
Marți, cu o zi înainte de a veni la București, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, i-a trimis o scrisoare extrem de dură lui Călin Popescu Tăriceanu în care respinge acuzațiile acestuia conform cărora rezoluția critică la adresa coaliției din România ar fi fost luată în necunoștință de cauză și îi cere ultimativ președintelui Senatului să îi răspundă urgent dacă va da curs recomandărilor Comisiei de la Veneția în ceea ce privește modificările aduse legilor Justiției și Codurilor penale.
De asemenea, Verhofstadt îi atrage atenția lui Tăriceanu că, dacă va alege calea ignorării recomandărilor Comisiei de la Veneția, înseamnă că majoritatea parlamentară PSD-ALDE își dorește transformarea României într-un stat iliberal.