Pe aceeași temă
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica (PDL) a fost reţinut, luni seară, de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie, afirmă surse din rândul anchetatorilor, care susţin că Bică ar fi promis unor oameni de afaceri un contract de mentenanţă la stadionul Cluj Arena în schimbul unor sume de bani, relatează Mediafax.
Update
Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011, Vicepreședintele Consiliului Judetean Cluj, Bică Radu Vasile, a acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012, relatează Hotnews.
La data de 31 octombrie 2011, inculpatul Bica Radu Vasile a primit de la una dintre persoanele cu care făcuse înţelegerea suma de 43.000 de lei, echivalent a 10.000 de euro, ca obiect al infracţiunii de corupţie, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.
Potrivit anchetatorilor, Radu Bică ar fi primit 10.000 de euro prin intermediul avocatului Bogdan Aldea, din Baroul București, considerat omul de casă al politicianului clujean. Suma de 10.000 de euro a fost descoperită la percheziţia efectuată în apartamentul politicianului. Banii reprezentau prima tranşă pentru cedarea contractului de mentenanţă a noului stadion din Cluj.
A treia persoană implicată în dosarul de corupţie este, conform ultimelor informaţii, Aspazia Droniuc, patroana firmei Frarom SRL, care are ca principal obiect de activitate asigurarea mentenanţei pentru facilităţi sportive şi de shopping. Firma care se presupune că a oferit mita pentru contractul de mentenanţă a noului stadion din Cluj.
Dosarul penal în care vicepreședintele Consiliului Judetean Cluj a fost reţinut pentru luare de mită face parte din categoria dosarelor de “siguranță națională”. Urmărirea rețelei de corupție a fost monitorizată de Serviciul Român de Informații vreme de câteva luni, informează Evenimentul zilei.
Cluj Arena a fost inaugurat oficial la începutul lunii octombrie. Consiliul Județean Cluj se tot era obligat să atribuie contractul de mentenanță, însă nu se putea decide dacă cu licitaţie sau fără.
Valoarea contractului de mentenanţă se ridică la suma de 60.000 de euro pe lună.
Surse judiciare afirmă că Bica a fost reţinut luni seară, pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Sursele citate susțin că Bica ar fi luat mită de la o firmă care dorea să asigure mentenanța noului stadion Cluj Arena.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Victor Popa, a declarat pentru „Adevarul“ că aşteaptă un răspuns oficial, pentru a putea confirma reţinerea vicepreşedintelui CJ Cluj.
„Nu putem spune nimic, aşteptăm confirmarea. Pe urmă vom da un comunicat“, a spus Popa.