Pe aceeași temă
Gabriel Oprea a declarat, în videoconferinţa cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI, că legislaţia electorală, dar şi noul Cod penal reglementează foarte clar contravenţiile şi faptele penale care privesc procesul electoral, relateaza ziarul Romania Libera.
"Vreau să cred că nimeni nu este dispus să încalce aceste prevederi, riscând astfel închisoarea. Şi mă refer aici la oferirea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul votării unui anumit candidat, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, introducerea în urnă a mai multor buletine de vot sau utilizarea unui act de identitate fals ori a unui buletin de vot fals", a precizat Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea a precizat că au fost deja dispuse măsuri la nivelul Poliţiei Române care privesc descurajarea turismului electoral, a votului multiplu sau prevenirea apariţiei unor stări conflictuale. "Au fost constituite echipe operative de poliţie şi rezerve de intervenţie (jandarmi şi poliţişti de la structurile de intervenţie rapidă) care, la nevoie, pot fi deplasate în zonele unde există riscul producerii unor acte de tulburare a ordinii publice", a adăugat Oprea.
Vicepremierul a menţionat că, începând de vineri, Poliţia Română verifică transportul public de persoane, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, legalitatea transportului şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor. "Verificaţi şi dacă autovehiculele respective nu cumva sunt folosite în scop electoral", i-a atenţionat ministrul Gabriel Oprea pe şefii din Poliţie.
Vicepremierul a mai spus că peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi în întreaga ţară pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în ziua votului, dintre care peste 30.000 vor asigura paza secţiilor de votare. Vicepremierul a precizat că de vineri au fost activate Comandamentele operaţionale judeţene, care vor funcţiona sub coordonarea inspectorilor şefi ai Inspectoratelor Judeţene de Poliţie, până marţi, 27 mai.