Pe aceeași temă
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin începe miercuri o vizită oficială în India, obiectivul său fiind confirmarea de către noul guvern de la New Delhi a acordurilor convenite cu Moscova de precedentul executiv și consolidarea parteneriatului dintre cele două țări. Informatia este furnizata de Izvestia, citat de agenția RIA Novosti, relateaza Agerpres.
Ministerul de Externe al Indiei a confirmat de altfel că pe agenda vizitei nu se află doar cooperarea comercială și economică, ci și cooperarea în sectorul militar și în realizarea de proiecte energetice, în special în domeniul nuclear.
Cu câteva luni înainte de încheierea mandatului său, guvernul condus de Manmohan Singh a semnat cu Rusia un acord pentru construcția reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare Kudankulam, dar această înțelegere trebuie pusă la punct în lunile următoare, pentru că lucrările la reactorul 2 se vor finaliza anul acesta, precizează expertul indian în probleme strategice Ali Ahamed. De asemenea, foaia de parcurs deja convenită prevedea construcția a 16 reactoare rusești în India.
Pe de altă parte, statele asiatice au fost impresionate de rezultatele vizitei președintelui Vladimir Putin în China. Ca partener strategic tradițional al Rusiei, India dorește să includă în cooperarea bilaterală proiecte de anvergură, după modelul acordurilor ruso-chineze pentru furnizarea de gaze naturale. În acest cadru, experiența pozitivă a activităților investitorilor indieni de explorare a zăcămintelor din Sahalin este un exemplu, consideră expertul indian în probleme energetice, Pratip Han.
De pe agenda vizitei evident că nu poate lipsi cooperarea militară. Noul premier Narendra Modi s-a consultat recent cu comandamentul militar și cu reprezentanții industriei de apărare pentru a vedea care sunt nevoile armate. El însuși a fost prezent la inaugurarea portavionului Vikramaditya, cumpărat din Rusia. Companiile ruse au depus oferte pentru livrarea mai multor categorii de echipamente către armata indiană, printre care se numără 197 de elicoptere ușoare și șase submarine diesel. Însă Rogozin va trebui să ofere gazdelor sale explicații despre intenția guvernului de la Moscova de a vinde Pakistanului elicoptere de atac Mi-35, deși Rusia a afirmat de mai multe ori că nu va furniza armament inamicilor potențiali ai Indiei.
Printre alte sectoare ce ar putea fi avute în vedere în discuțiile pe care le va purta Rogozin la New Delhi se numără siderurgia, industria farmaceutică și cooperarea spațială.
În opinia expertului în chestiuni energetice citat mai sus, o cooperare intensificată bilaterală, dar și una care să implice de asemenea China, ar putea spori considerabil eficiența grupului BRICS, al cărui summit este programat pentru jumătatea lunii iulie.