Vicepreședinte ANRE: Preţul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare

Laurentiu Gheorghe | 23.09.2021

Prețul gazelor naturale la care se încheie contractele pentru această iarnă este înspăimântător de mare, consumatorii urmând să vadă dacă se încadrează în categoria care beneficiază de ajutoare.

Pe aceeași temă

Consumatorii sunt nevoiţi să încheie contracte pentru această iarnă la un preţ înspăimântător de mare, urmând să vadă ulterior dacă se încadrează în categoria de consum până la care Guvernul va acorda ajutoare, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit Agerpres.

"Sunt consumatori de gaze care, după 1 iulie anul trecut, au făcut acest pas de a trece în piaţa concurenţială, sunt 1,1 milioane de consumatori care au semnat aceste contracte, care la un moment dat expiră. Sunt unele care expiră înaintea iernii şi momentan opţiunile sunt destul de puţine pentru aceşti consumatori", a spus Bege, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.

Potrivit acestuia, pe comparatorul de preţ de gaze naturale de pe site-ul ANRE toate ofertele sunt mai mari decât acele preţuri care au fost aplicate automat pentru clienţii inactivi de la 1 iulie 2020 şi, de asemenea, sunt mai mari decât preţurile din contractele pe un an începând cu orice lună din anul trecut.

"Pentru ei, singura opţiune este să accepte acum o ofertă cu un preţ înspăimântător de mare, sunt oferte cu 200-300 de lei doar preţul gazelor, după care, evident, aşteaptă să vină măsura Guvernului şi cu emoţia dacă se încadrează la nivelul de consum pentru care se acordă acest ajutor", a spus Bege.

El a arătat că cel puţin 5 milioane de consumatori (locuinţe) din totalul de 8,9 - 9 milioane de consumatori de electricitate la nivel naţional se vor încadra în plafonul de consum de 200 de kWh, anunţat de Ministerul Energiei pentru cei care vor primi ajutoare în această iarnă.

La gaze, 90% dintre cei 4 milioane de consumatori se încadrează în plafonul de consum de 1.200 de metri cubi pe an.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22