Viceprimarul Bădulescu (PSD) recunoaște că a mințit în ancheta privind violențele jandarmeriei

Redactia | 30.01.2019

Aurelian Bădulescu, la un pas de excluderea din PSD, a spus la Realitatea Tv că a mințit la Parchet, când a fost audiat în ancheta privind violențele din august 2018.

Pe aceeași temă

„Dom’le, după câte am făcut eu… Am mers până acolo încât a trebuit să mint. (…) Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci când am declarat în fața organelor de urmărire penală ce m-au întrebat referitor la evenimentele din 10 august și am spus asta în contextul în care am vrut să subliniez faptul că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să trag cu acest partid“, a afirmat Bădulescu la Realitatea TV.

„Mi-a fost greu să ajung până aici, nu am crezut niciodată că dacă-i spui lui Codrin Ștefănescu trompetă și muncești atâția ani în partidul ăsta ești dat ca o măsea afară“, a adăugat Bădulescu.

Întrebat dacă va merge la Parchet să-și schimbe declarația, Aurelian Bădulescu a replicat: „Nu, o să mă cheme Parchetul și o să zică: «Domnu’ Bădulescu, ai spus că ai mințit». Da, domnule. «Ia pixul și hârtia și hai să vedem ce trebuie să îndreptăm aicea»“.

El a mai acuzat că i s-a cerut de la partid, „în schimbul unor foloase: numirea prin funcții sau numirea altor persoane în funcții“, să o lase pe Gabriela Firea, să schimbe majoritatea în CGMB și să folosească ieșirile publice împotriva Gabrielei Firea. „Asta este democrația în anul 2019“, a adăugat el.

Comitetul Executiv al PSD Bucureşti s-a întrunit, miercuri, pentru a-i retrage sprijinul politic viceprimarului Capitalei Aurelian Bădulescu.

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a susținut, la audierea sa la Parchet, că avea date că la protestul din 10 august urmau să fie violențe și a apreciat că jandarmii au acționat corect pentru restabilirea ordinii de drept, precizând că nu a existat un centru de comandă, ci o încăpere unde el și prefectul a trebuit să ia măsuri.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22