Victor Ponta: Anul 2019 este un obiectiv 'destul de realist' pentru adoptarea monedei euro

Fara Autor | 26.04.2013

Pe aceeași temă

Adoptarea monedei unice europene în România până pe 1 ianuarie 2019 este un ”obiectiv destul de realist”, consideră premierul Victor Ponta, după ce autorităţile de la Bucureşti au renunţat la termenul avansat iniţial, respectiv anul 2015.

"Aici sunt două variante: ori mergem pe modelul polonez, care spune că nu stabilim anul, ci priorităţile şi încercăm cât mai repede, ori mergem pe un model pe care l-au avut şi alte ţări, inclusiv România - noi am avut anul 2015, pe care nu îl respecţi şi atunci ai varanta să îţi cam pierzi credibilitatea, să faci ca Petrică cu lupul, tot zici că... Eu cred că - nu ştiu dacă o să punem într-un document - un obiectiv de genul 1 ianuarie 2019 e un obiectiv destul de realist", a spus Ponta la Digi 24.

El a amintit însă că un astfel de obiectiv este stabilit împreună cu Banca Naţională şi mediul de afaceri.

Premierul anunța la începutul anului că anul 2015 nu mai este un obiectiv realizabil, însă spunea că ideea nu trebuie abandonată.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22