Pe aceeași temă
Victor Ponta, premierul Romaniei, a fost citat ieri, în calitate de martor, în dosarul Referendumului din 2012 pentru suspendarea lui Traian Basescu. Ponta a fost citat in calitate de martor, la cererea avocatului lui Liviu Dragnea. Ponta le-a spus jurnalistilor ca nu s-a comis nicio infractiune la acest referendum, relateaza Evenimentul zilei.
Atât Ponta, cât și Dușa au declarat în fața instanței că mesajele trimise alegătorilor în ziua votului erau concepute de “echipe de creație”. Ponta nu a dat nume ale membrilor “echipei de creație”, susținând că nu mai ține minte. Nu ținea minte nici dacă Liviu Dragnea și-a dat acordul pentru transmiterea mesajelor, dar, a spus el, dacă ar fi responsabil al campaniei, ar fi fost de accord cu aceste mesaje. Dragnea nu a recunoscut existența "echipei de creație" și trimiterea mesajelor. Potrivit legii electorale, sunt pedepsite penal mesaje electorale în ziua votului, conform Romania Libera.
În fața instanței, Ponta a recunoscut și faptul că s-a făcut mobilizarea de a merge la vot “door to door”, spre deosebire de Dragnea care a susținut că în ziua votului nu s-a făcut nici un fel de campanie electorală.
Ponta, încercând să anuleze vinovăția lui Dragnea, a susținut că această metodă de mobilizare a electoratului s-ar folosi și de către alte partide.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, la ieșirea de la audieri, că Victor Ponta nu a venit din solidaritate, ci ca simplu martor.”Nu au fost aici chemați liderii PSD ca să facă un lanț uman. Au fost chemați niște cetățeni români să depuna mărturie în instanță. (...)Nu e vorba de solidaritate. Fiecare ajunge în fața instanței și cu mâna pe Biblie spune adevărul”, a spus Dragnea, refuizând să precizeze dacă declarațiile făcute de Victor Ponta îl vor ajuta.
Când jurnaliștii au aubliniat că în fața înstanței a exsitat o contradicțiile între mărturile celor doi lideri PSD, Liviu Dragnea a replicat: ”Dacă vă uitați cu atenție, aici nu e vorba de adevăr sau neadevăr. Domnul Victor Ponta a avut o părere, eu am spus ce știu”, a zis Dragnea, potrivit B1 TV.
Victor Ponta a ieșit din sala de judecată și a declarat că la referendumul din urmă cu trei ani nu s-a comis nicio infracțiune. "Dacă aș fi avut să șansă să fac aceste declarații și în fața procurorilor, probabil nu mai exista acest dosar. Din punct de vedere politic, fiecare om politic participă ca să câștige. Noi am participat la Referendumulul 2012 și am obținut 90% și am acceptat decizia democratică ca Traian Băsescu să rămână președinte. Așa este în democrație. Domnul Dragnea a coordonat alegerile din partea USL pentru faptul că nu era membru a Parlamentului și putea coordona campania. Nu a făcut nimic singur, noi toți din conducerea USL am participat", a declarat acesta.
În fața judecătorilor, Victor Ponta a declarat că USL a folosit un sistem de informații la fel ca orice alt partid. Membrii USL trimiteau mesaje scrise pe telefon prin care raportau prezența la vot. Victor Ponta a declarat că aceste informații nu au avut cum să influențeze procesul votării, fiind unul obișnuit. Acesta a mai susținut că Liviu Dragnea, acuzat de procurori că a coordonat fraudarea Referendumului din 2012, a fost doar unul dintre cei doi șefi de campanie și era normal să primească informații din teritoriu. Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că actualul șef al SRI, Eduard Hellvig, a fost și el coordonator al USL la referendumul din urmă cu trei ani și primea și el aceleași informații.
El a arătat că, încă de la alegerile prezidenţiale din 2009, PSD a decis să aibă un sistem de verificare a prezenţei electorale, cum au avut şi alte partide, PDL fiind primul partid cu un astfel de sistem. "Când am devenit preşedinte PSD, am decis să avem acest sistem, folosit prima dată de PSD la alegerile locale din iunie 2012, apoi la toate tipurile de scrutin, inclusiv la cel din noiembrie 2014, la fel ca alte partide", a spus Ponta, în faţa instanţei.
Întrebat dacă a participat la şedinţa Comitetului Executiv de partid care a aprobat acest sistem, Ponta a spus că, iniţial, în şedinţa USL a fost decis ca persoanele responsabile de campania pentru referendumul din 2012 să fie Liviu Dragnea (din partea PSD) şi Eduard Hellvig (din partea PNL, actualul director al Serviciului Român de Informaţii), precum şi ca sediul comun de campanie să fie cel din Kiselleff, datorită condiţiilor logistice mai bune.
Întrebat în continuare dacă în şedinţe a fost prezentată totuşi aplicaţia, Ponta a spus că, ulterior, în şedinţele fiecărui partid au fost puse în aplicare deciziile comune.
Ponta a declarat la intrarea la audieri ca a venit sa spuna adevarul:"Am venit să spun adevărul pe care îl știu pentru că procurorul nu m-a lăsat să-l spun în timpul anchetei", a declarat primul-ministru. Acesta face referire la faptul că anchetatorii nu l-au audiat ca martor în timpul realizării materialului probator din acest caz.
Vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul Apărării, Mircea Dușa, s-au prezentat la Înalta Curte în Dosarul Referendumul."Voi spune adevărul şi numai adevărul, şi anume faptul că, din toate cunoştinţele pe care le-am avut ca lider de partid şi prim-ministru, nu a făcut nimeni în 2012 vreo schemă de fraudare. Chiar au venit 7,4 milioane de români să voteze pentru demiterea lui Traian Băsescu. Că nu s-a întâmplat este o poveste pe care nu cred că mai trebuie să o redeschidem acum, dar aici vorbim de responsabilităţi penale şi o să spun ceea ce ştiu, ceea ce mă va întreba instanţa şi avocaţii sau procurorul şi, repet, voi spune doar adevărul", a declarat duminica trecută, la România TV, Victor Ponta.
La termenul anterior, din data de 6 martie, magistrații Înalte Curți de Casație și Justiție i-au audiat pe fostul ministru Constantin Niță și pe primarul sectorului 3, Robert Negoiță.
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
CONTEXT
Instanta suprema a inregistrat in 7 octombrie 2013 dosarul "Frauda la referendum", in care au fost trimisi in judecata Liviu Dragnea si alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a inceput in 15 noiembrie. Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis in judecata pentru infractiunea de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte partidul reprezentat de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale".
Anchetatorii sustin ca Dragnea a fost sustinut in fraudarea referendumului de 74 de presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt. Acestia au fost trimisi in judecata pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.