Pe aceeași temă
“Dacă eu aş scrie azi către SRI şi SIE: «Daţi-mi date despre Băsescu sau despre Iohannis», ar trebui să fiu arestat azi”, a declarat, joi, premierul Victor Ponta. Declaratia sefului Executivului vine in contextul acuzei lansate de presedintele Basescu, potrivit careia Ponta ar fi fost ofiter al SIE in perioada 1997-2001.
”Dumneavoastră ce credeţi, dacă eu aş face o adresă mâine la SIE sau la SRI să îmi dea dosarul domnului Băsescu sau a domnului Iohannis, sau al doamnei Udrea, evident că aş încălca legea şi evident că oamenii ăia ori m-ar pune sub urmărire penală, ori m-ar trimite la analize psihiatrice. (...) Dacă eu aş scrie azi către SRI şi SIE: «Daţi-mi date despre Băsescu sau despre Iohannis», ar trebui să fiu arestat azi. Aşa cred şi aşa e normal”, a spus Ponta, potrivit Gandul.
El a menţionat că folosirea în campania electorală a Justiţiei, a serviciilor de informaţii, precum şi solicitarea de date de la serviciile de informaţii, reprezintă ”o problemă medicală”.
”Numai Ceauşescu, probabil că nici el nu făcea, să ceri de la serviciile de informaţii date despre adversarii politici. (...) Din punctul meu de vedere, este o încălcare flagrantă a legii. Dar sunt instituţii publice care trebuie să certifice acest lucru”, a arătat Ponta.
Traian Basescu: Victor Ponta a fost ofiter SIE
"Victor Ponta trebuie sa recunoasca faptul ca in perioada 1997 - 2001 a fost ofiter acoperit al SIE", a spus Traian Basescu, luni seara, la Realitatea TV. Basescu a prezentat drept probă o hotărâre de guvern semnată de fostul premier Adrian Năstase, în 2002.Seful statului a precizat ca acest lucru explica propulsarea lui Ponta de la Parchetul Judecatoriei sectorului 3, unde a fost repartizat in 1995 ca procuror, direct la Parchetul General, in 1998.
Traian Basescu a prezentat o hotarare de guvern adoptata de guvernul Adrian Nastase, in care era aprobarea lista de categorii de informatii secrete stat din domeniul de activitate al SIE, din 31 octombrie 2002, a carei anexa era secreta.
Basescu a prezentat un singur paragraf din anexa, care a fost ulterior abrogata, dar nu si desecretizata, in care se prevedea ca personalul Serviciului de Informatii Externe este secret de stat.
Victor Ponta, despre declaratia lui Basescu: Sunt minciuni!
Premierul Victor Ponta a declarat, marti dimineata, ca afirmatiile presedintelui Basescu despre faptul ca el ar fi fost ofiter acoperit al SIE fac parte din sirul de minciuni si calomnii ale lui Traian Basescu, acesta ignorand interesele instutiilor statului si urmarindu-si doar propriile interese.
"Dupa ce am terminat facultatea de Drept de fiecare daca am respectat legile tarii ca magistrat si ca ministru si voi face in continuare la fel", a spus premierul aflat in vizita la Iasi la moastele sfintei Parascheva.
"Dupa 10 ani in care am vazut minciuni, mizerii, calomnii, vedem cum Traian Basescu foloseste instutiile statului in interesul propriu. Mai sunt 33 de zile din aceasta tragedie pentru Romania care a durat 9 ani. Orice va spune si va face presedintele nu e decat un exemplu de ce nu trebuie sa fac atunci cand voi fi presedinte", a adaugat Ponta.