Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Educatiei, in sedinta de guvern de miercuri, sa resolve problema manualelor scolare pentru primele doua clase, precizand ca asteapta pana saptamana viitoare gasirea unei solutii. Premierul a mentionat ca exista fie varianta rezolvarii contestatiilor depuse de edituri si in acest caz elevii vor primi manuale digitale, fie elevii vor invata pana la sfarsitul anului scolar din manualele vechi, relateaza ziare.com
Victor Ponta a subliniat ca i se pare "inacceptabil" ca elevii sa nu aiba manuale nici peste doua saptamani, acuzand ca scandalul de la inceputul anului scolar "a fost folosit politic".
"Sustin in totalitate ideea ca, dupa zece ani in care ne-a fost frica de mafia manualelor, sa facem manuale noi, moderne, digitale, care sa arate ca suntem in secolul XXI, dar daca toate contestatiile nu se rezolva pana saptamana viitoare, trebuie sa gasim o solutie, chiar si temporara, care inseamna ca copiii o sa invete dupa manualele vechi si anul acesta. Intr-o saptamana vreau sa informati Guvernul: ori reusim sa terminam contestatiile, ori mergem pe manuale vechi. Ideea ca peste doua saptamani nu au copiii manuale este inacceptabila", i-a spus premierul ministrului Educatiei, Remus Pricopie.
Victor Ponta a vorbit si luni despre problema manualelor tiparite si digitale pentru clasa I si clasa a II-a, care nu vor fi din 15 septembrie pe bancile elevilor, din cauza unor contestatii depuse de edituri. "Noi am luat decizia de a veni in secolul XXI cu manualele, de a trece la digitalizare (...) O astfel de reforma deranjeaza multe interese, unii o sa piarda bani si au contestat reforma. Au sprijinitori in politica si in mass-media, ca cine are bani are si sprijinitori de cumparat. Nu stiu daca mai e vreun copil, chiar si de clasa I, care sa nu stie sa umble pe computer, sa nu aiba telefon cu Internet. Nu putem ramane cu manuale vechi din cauza celor care au bani sa cumpere politicieni. Imi pare rau ca au blocat clasa I, dar scoala romaneasca are nevoie de o reforma", a precizat Ponta la inceputul saptamanii.
Peste trei milioane de elevi si prescolari au inceput scoala pe 15 septembrie, insa fara manualele digitale promise de Guvern. Elevii nu au de pe ce invata, pentru ca rezultatele licitatiei pentru realizarea manualelor au fost contestate de mai multe edituri.
Pana se va lua o decizie, elevii de clasa I vor invata de pe fise, in vreme ce scolarii din clasa a II-a vor folosi manualele vechi, chiar daca acestea nu sunt in conformitate cu noua programa.