Victor PONTA, discurs la aniversarea SENATULUI: Fostii PRESEDINTI ai Romaniei ar trebui sa fie SENATORI DE DREPT

P.c. | 17.06.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la infiintarea Senatului, ca prestigiul Senatului ar creste daca fostii presedinti ai Romaniei ar deveni senatori de drept. Premierul Victor Ponta a facut aceasta declaratie la sedinta solemna a Senatului, la care presedintele Traian Basescu nu a fost invitat, dar la care au participat fostii sefi de stat Ion Iliescu si Emil Constantinescu, relateaza Hotnews.


"Sunt absolut convins - si s-ar putea si nu vreau sa fie interpretat gresit, ca un semn de parti-pris pentru cineva care a fost sau vreun semn de simpatie pentru cineva care este acum presedinte al Romaniei - cred ca fostii presedinti ai Romaniei trebuie sa fie senatori de drept", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

 

El a aratat ca nu poti sa ceri unui fost presedinte al Romaniei sa mearga sa candideze in colegiul de la Targu Jiu contra sa si eventual a lui Dan Diaconescu.
 

CITITI SI: Sesiunea SOLEMNA in Parlamentul Romaniei: Se ANIVERSEAZA 150 de ani de la INFIINTAREA SENATULUI

 

"Cred ca necesitatea de a avea in Parlament fostii reprezentanti ai celor mai inalte institutii ale statului va duce cu siguranta la ridicarea prestigiului pe care Senatul il are in fata cetatenilor si impreuna putem sa facem aceste lucruri departajati de batalia electorala care uneori ne ocupa mult prea mult timp", a spus Ponta.

 

Ulterior, premierul a admis ca, pentru ca acest lucru  sa fie pus in practica, trebuie modificata Constitutia."Da, atunci cand vorbim de senatori de drept, trebuie sa umbli la Constitutie", a spus el.

 

Victor Ponta a mai declarat că absenţa preşedintelui Traian Băsescu de la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului reprezintă o situaţie anormală, el arătând că îşi doreşte ca din decembrie astfel de momente să nu se mai repete, relateaza Mediafax.

 

”Cred că a fost o situaţie anormală, ca multe alte situaţii anormale din aceşti zece ani de mandat ai preşedintelui Băsescu”, a spus Ponta. El a spus că îşi doreşte ca din decembrie, când se termină mandatul preşedintelui Traian Băsescu în fruntea statului, astfel de momente să nu se mai repete.

 

”Îmi doresc foarte mult ca începând din decembrie asemenea momente în care preşedintele nu-l invită pe preşedintele Senatului, când preşedintele Senatului nu-l invită pe preşedinte, şi multe altele, că au fost o mulţime în aceşti zece ani, să nu se mai repete, pentru că ţine foarte mult şi de personalitatea preşedintelui ca asemenea conflicte să fie evitate”, a mai spus Ponta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22