Victor Ponta, dispus să colaboreze 'DE URGENŢĂ' cu CSM pentru rezolvarea situaţiei de la conducerea Parchetului General

Fara Autor | 05.04.2013

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat vineri disponibilitatea de a colabora de urgenţă cu CSM pentru rezolvarea situaţiei de la conducerea Parchetului General, în aşa fel încât să se asigure stabilitatea acestei instituţii importante a statului, informează Biroul de presă al Guvernului.

 

 

Victor Ponta, în calitate de ministru al Justiţiei, consideră că anunţul făcut de Daniel Morar privind retragerea din fruntea Ministerului Public este un "gest normal", ţinând cont de lipsa unei prevederi legale care să asigure statutul său de conducere a acestei instituţii.

"Această situaţie era de natură să pericliteze grav activitatea instituţiei şi să creeze un blocaj cu efecte instituţionale profund negative", precizează sursa citată.

 

Prim-adjunctul procurorului general Daniel Morar a anunţat vineri că a decis să pună capăt carierei sale în fruntea Ministerului Public şi va solicita CSM încetarea detaşării sale, motivând că nu vrea să "genereze o mare problemă constituţională" între puterile statului.

"Nu am intenţionat şi nici nu aveam cum să încalc dreptul primului-ministru de a nominaliza pe cine vrea dânsul şi dreptul preşedintelui de a numi pe cine vrea dânsul în aceste poziţii. Era doar o atitudine. Am văzut însă aseară (n.r. joi) că nu aveam dreptul la această atitudine. Ni s-a spus că desemnarea şi numirea procurorului general şi a procurorului şef al DNA este o înţelegere exclusiv între actorii politici şi că nu contează ce spun magistraţii, procurorii şi judecătorii'', a spus Morar, într-o declaraţie de presă.

Daniel Morar a fost acuzat anterior de premierul Ponta de "monopol asupra procurorilor", după ce prim-adjunctul procurorului general a contestat propunerea privind desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA, pe motiv că ea nu are "CV în anticorupţie". Morar a spus că i se pare "absolut inadmisibil" ca niciunul dintre numele vehiculate pentru a ocupa acest post să nu provină din interiorul DNA.
 

Premierul Victor Ponta a mai declarat, miercuri, că nu exclude posibilitatea de a contesta la Curtea Constituţională calendarul stabilit de CSM, în baza căruia candidaţii la funcţiile de conducere din Ministerul Public ar urma să fie intervievaţi peste aproximativ două luni.

"E şi aceasta o posibilitate, ceea ce este însă mai grav este că practic de azi orice act semnat de domnul Morar în calitate de procuror general este pasibil de a fi anulat în instanţă pentru că domnia sa nu mai poate fi legal procuror general. Asta-i cel mai grav. (...) Eu ca ministru al Justiţiei mi-am făcut datoria de a semnala CSM această situaţie şi de a face şi propuneri şi practic întreaga responsabilitate pentru consecinţele ulterioare aparţine Secţiei de procurori din CSM şi domnului Morar care semnează în mod ilegal documente oficiale", a afirmat Victor Ponta, întrebat dacă intenţionează să depună la CCR o solicitare cu privire la situaţia în care CSM cere un calendar de două luni.

Laura Codruţa Kovesi a fost propusă miercuri de premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu - pentru postul de procuror general.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22