Victor Ponta, după întâlnirea cu Rasmussen: Nu este niciun pericol pentru România atâta timp cât suntem membri NATO

F.m. | 16.05.2014

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România a fost felicitată pentru alocările suplimentare în domeniul apărări şi că ţara noastră nu se află în niciun fel de pericol atâta timp cât este memrbă NATO, informeaza Mediafax.

 

Înaintea sosirii lui Rasmussen la MApN, premierul şi cei doi miniştrii au purtat un scurt dialog la intrarea în minister.

Rasmussen a sosit cu 15 minute după ora anunţată pentru eveniment, fiind întâmpinat în faţa MApN de Mircea Duşă. Oficialul NATO a primit salutul Gărzii de Onoare, fiind intonate imnurile NATO şi al României. Înaltul oficial NATO a salutat în limba română Garda de Onoare.

Premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea cu Rasmussen, că România a fost felicitată de secretarul general al NATO pentru alocările suplimentare în domeniul apărării.

”NATO susţine modul în care România îşi îndeplineşte îndatoririre şi aplică sancţiunile internaţionale”, a declarat premierul.

”Se discută cu toţi reprezentanţii statului român tot ceea ce ţine de strategia de viitor, dar angajamentul foarte ferm de respectare şi de solidaritate cu toate ţările NATO este foarte clar. Nu este niciun fel de pericol concret pentru România şi pentru populaţia României atâta timp cât suntem membri NATO ”, a declarat Ponta.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a sosit, joi seară, la Bucureşti. Sosirea la Bucureşti a fost anunţată pe contul de Twitter al lui Anders Fogh Rasmussen, care menţionează că va avea întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi miniştrii Titus Corlăţean şi Mircea Duşa. Alianţa Nord-Atlantică a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, face joi şi vineri o vizită în România.

Vineri, Rasmussen se va mai întâlni şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Oficialul NATO va fi primit la Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului şi Anders Fogh Rasmussen vor susţine o declaraţie de presă comună. De asemenea, preşedintele Băsescu va oferi un dejun în onoarea secretarului general al NATO, în Salonul Florilor de la Palatul Cotroceni.

Aflat la final de mandat, Anders Fogh Rasmussen, efectuează în această perioadă vizite în mai multe state europene.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22