Victor Ponta, dupa demisia lui George Maior: SRI sa nu revina sub control politic

T.d. | 27.01.2015

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a reactionat, marti, la demisia lui George Maior de la sefia Serviciului Roman de Informatii (SRI). “Nu e bine ca SRI sa revina sub control politic!”, a subliniat seful Executivului, dupa ce Maior si-a prezentat demisia presedintelui tarii, Klaus Iohannis acceptand-o.

Toata aprecierea pt reforma adevarata din ultimii 8 ani realizata de George Maior la SRI! Nu e bine ca SRI sa revina sub control politic!”, transmite Ponta pe Twitter.

George Maior si-a prezentat demisia de la sefia SRI. Presedintele Iohannis a acceptat actul, anunta Administratia Prezidentiala intr-un comunicat de presa.


Comunicatul Administratiei Prezidentiale:

"Directorul Serviciului Român de Informații, domnul George Maior, și-a înaintat demisia de la conducerea SRI Președintelui României, marți, 27 ianuarie a.c. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia."
 

Hotararea directorului SRI vine in contextul unei dispute produse de respingerea de catre Curtea Constitutionala a pachetului de legi Big Brother, legi considerate de Maior esentiale pentru securitatea cetatenilor Romaniei. Maior a criticat decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutionala legea securitatii cibernetice, in timp ce presedintele CCR, Augustin Zegrean, a denuntat public presiunile facute de SRI pentru adoptarea acestor legi.

George Maior declarase sambata intr-un interviu pentru Evz/B1 tv ca presedintele Klaus Iohannis nu i-a cerut sa-si dea demisia. Intrebat de ziarist daca asta inseamna ca Iohannis i-a reconfirmat mandatul in fruntea SRI, Maior a spus "Asta puteti sa o spuneti dumneavoastra".

CITESTE SI: UPDATE George MAIOR a DEMISIONAT de la conducerea SRI. IOHANNIS i-a acceptat DEMISIA. Florian Coldea preia interimatul (surse)

George Maior era secondat la conducerea SRI de prim-adjunctul Florian Coldea si de adjunctii George-Viorel Voinescu, Ion Grosu si Dumitru Cocoru.

De altfel, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, va prelua interimatul Serviciului, potrivit unor surse apropiate Administratiei Prezidentiale.

SRI e implicat in mai multe actiuni de anvergura la nivel NATO, ultima misiune fiind aceea de coordonare a grupului de lucru aliat care va asigura securizarea cibernetica a Ucrainei.
 

Cine e George Maior

George Maior este fiul istoricului Liviu Maior, care a fost ministru al Educatiei intre 1992-1996 si senator PSD in 1996-2000, precum si ambasador in Canada.

Potrivit Hotnews, Liviu Maior a fost extrem de influent in PSD Cluj, fiind considerat un mentor al asa-numitului Grup de la Cluj (Ioan Rus, Vasile Dincu, Vasile Puscas).

Maior este profesor universitar, titular al cursului masteral Politica Externa si de Securitate Comuna la Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana din universitatea de stat SNSPA.

A urmat cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (1988-1991), apoi studii de masterat in drept international si comparat al Universitatii George Washington din Washington D.C. (1991-1992), unde a obtinut titlul de Master of Arts in Drept International si Comparat.

In anul 1998 a obtinut titlul de doctor in drept international al Universitatii Babes-Bolyai, cu teza de disertatie cu denumirea National si european in jurisprudenta Curtii Europene de la Strasbourg, nominalizata pentru Premiul Most acordat de UNESCO. In anul 2001 a absolvit Colegiul National de Aparare din Bucuresti.

Din anul 1992 lucreaza ca diplomat in Ministerul Afacerilor Externe, in perioada 1997 - 1999 fiind Insarcinat cu afaceri la Ambasada Romaniei in Irlanda.

Dupa castigarea alegerilor de catre Partidul Social Democrat (PSD), George Maior a fost numit in decembrie 2000 in functia de Secretar de Stat si Sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare din Ministerul Apararii Nationale. In aceasta calitate, a condus negocierile de aderare la NATO.

La alegerile din noiembrie 2004 a fost ales senator de Alba pe listele PSD.

La data de 4 octombrie 2006 George Maior a fost validat in plenul Parlamentului ca director al Serviciului Roman de Informatii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22