Victor Ponta: Fac un apel catre toate institutiile din Romania sa vorbim pe o singura voce despre Schengen

D.g. | 15.11.2013

Pe aceeași temă

Pozitia pe care a exprimat-o presedintele Comisiei Europene (CE) privind amanarea aderarii Romaniei la Schengen din cauza unui amalgam de lucruri care tin de extremism si de sovinism este cea mai corecta exprimata vreodata de un inalt oficial european si as vrea sa fac un apel la institutiile din Romania - presedinte, parlament, partide politice - sa vorbim pe o singura voce si sa nu mai dam vina unii pe altii pentru lipsa unei decizii, a declarat vineri, la Bruxelles, premierul roman Victor Ponta, informeaza HotNews.ro.

"Barroso a spus foarte clar ca Romania si Bulgaria sunt pregatite si merita sa intre in Schengen si ca amanarea intrarii noastre in Schengen este rezultatul unui amalgam - a reluat aceasta idee si este cea mai corecta si clara pozitie pe care am auzit vreodata de la un inalt oficial european -, un amalgam incorect de lucruri care se amesteca si lucruri care tin pana la urma de extremism, de sovinism, de rasism. Eu aici as vrea, tocmai in baza acestei declaratii facute de presedintele Barroso alaturi de mine si de premierul Moldovei, sa fac un apel - si voi incerca sa concretizez institutional acest apel, catre toate institutiile din Romania (presedinte, parlament, partide politice) - sa nu mai incercam sa dam vina unii pe altii pentru ceva ce nu e vina nimanui", a spus Ponta in cadrul unui briefing de presa, citat de Agerpres.

 


El a precizat ca va cere tuturor acestor entitati, precum si europarlamentarilor romani sa vorbeasca "pe o singura voce" despre aderarea la Schengen, reluand practic "cuvant cu cuvant" ceea ce spune Jose Manuel Barroso, respectiv faptul ca "Romania si Bulgaria sunt pregatite sa intre in Schengen, iar apelul pentru toate tarile membre este sa respecte principiul fundamental al UE, cel al liberei circulatii".

Victor Ponta sustine ca aderarea la Schengen nu trebuie transformata ca de obicei "intr-o batalie de Dambovita" si ca nu trebuie cautat un vinovat pentru ca "niciun roman nu-i de vina".

"Nu e de vina nimeni din Romania, pentru ca noi ne-am facut treaba. Acum, ca sunt alegeri locale intr-o tara sau in alta, asta va fi tot timpul si nu putem ca de fiecare data sa asteptam sa mai treaca niste alegeri intr-una din tari ca sa intram in Schengen. Noi suntem pregatiti, cand decizia politica va urma principiul UE foarte bine, cu cat mai repede, cu atat mai bine", a conchis premierul Victor Ponta.

Sursa: HotNews.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22