Victor Ponta: Guvernul nu are bani pentru majorarea pensiilor militare recalculate în scădere

Fara Autor | 16.04.2013

Pe aceeași temă

Guvernul nu dispune în prezent de resurse pentru majorarea pensiilor militarilor care fuseseră reduse prin recalculare de către fostul cabinet Boc, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.

El a discutat, luni, cu membri ai cabinetului său, printre care și vicepremierul pentru probleme de securitate națioanlă, Gabriel Oprea, care a fost unul dintre principalii autori ai recalculării care a condus la scăderea pensiilor unor militari, în calitate de ministru al Apărării în guvenarea Boc (PDL-UNPR-UDMR).

“Am avut o nouă discuţie cu vicepremierul Oprea şi cu miniştrii Duşa şi Stroe privind cele 18.000 de persoane care au avut de pierdut prin calcularea pensiilor militare. Suma lunară este cam de 8 milioane de lei. Nu avem în acest moment din alte resurse. Eventual poate fi găsită din ajustări în cadrul bugetelor de pensii ale fiecărui minister în parte”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Social-democratul Victor Ponta propusese în cadrul USL instituirea unei suprataxări de 10% asupra salariilor și pensiilor din sectorul public de peste 1.000 de euro pe lună, însă liberalii s-au opus.

Ponta susținea că banii obținuți astfel ar fi putut fi folosiți pentru majorarea pensiilor militare care fuseseră reduse.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22