Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta spune că ideea unui referendum pe baza proiectului Roșia Montană este o idee foarte bună.
Șeful executivului a dorit să facă anumite clarificări legate de acest proiect, care a iscat proteste ample la nivel național și internațional.
„Vreau să explic încă o dată punctul de vedere al Guvernului. Eu nu am adoptat același proiect care exista în perioada 2011. Față de ce s-a prevăzut inițial de guvernul PDL, guvernul actual a renegociat cele trei aspecte esențiale: investiții suplimentare, creșterea redevențelor de la 4 la 6% și participația statului până la 25%. Indirect, România ar beneficia de aproximativ 75% din tot ce ar rezulta de pe urma exploatării”, a declarat Victor Ponta.
Premierul spune că ideea unui referendum pe această problemă, idee lansată luni de președintele Băsescu, i se pare chiar oportună.
„Am luat o decizie curajoasă și controversată pentru partea tehnică de negociere, dar nu am luat niciun fel de decizie legată de adoptarea proiectului. Un singur for legitim și constituțional este responsabil, Parlamentul. Dacă Băsescu crede că e util să declanșeze un referendu, atunci cred că e o idee foarte bună”, a mai spus premierul Ponta.
CITITI SI Traian Băsescu: Ponta, câți BANI ai luat ca să SEMNEZI proiectul Roșia Montană?
sursa:b1.ro