Victor Ponta il reevalueaza pe Traian Basescu: E de 100 de ori peste Klaus Iohannis

I. P. | 27.10.2015

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara că fostul președinte Traian Băsescu ar avea șanse să fie și pe viitor "un actor politic important", deoarece "din punct de vedere strict politic este de o sută de ori peste Klaus Iohannis și PNL".

Pe aceeași temă

"Domnul Băsescu, pe de o parte, va strânge voturile și va reprezenta acei alegători care îl votau fie pe C.V. Tudor (...), fie pe Dan Diaconescu, care este în închisoare în acest moment. Pe de altă parte, domnul Băsescu este din punct de vedere strict politic - nu din alt punct de vedere - de zece ori... de 100 de ori peste Klaus Iohannis și PNL. (...) Din această conjunctură, sigur că domnul Băsescu poate să fie un actor politic important. Cu atât mai mult PSD-UNPR-ALDE au și datoria, dar și posibilitatea să câștige anul viitor majoritatea și să guverneze în continuare", a afirmat Ponta la România TV, potrivit Agerpres.

 

În ceea ce îl privește pe actualul șef al statului, Ponta a susținut că nu este "belicos" în relația cu acesta, așa cum l-a numit Klaus Iohannis, ci doar îi răspunde când e provocat.

 

"Nu sunt deloc belicos. Îl evit cât pot pe domnul Iohannis. Dar dacă vrea neapărat, sigur că pot să îi răspund. După ce m-am antrenat cu Traian Băsescu, mi se pare ușor. (...) Eu nu încep niciun război", a afirmat prim-ministrul Ponta.

 

Nu este prima dată

 

Premierul a mai făcut de curând astfel de afirmații, susținând că PSD are în acest moment "doar un singur adversar puternic", iar acela este Traian Băsescu. Toți ceilalți din opoziție "sunt doar nişte holograme", spunea el.

 

"Chemaţi-l pe Băsescu la dvs. în emisiune să vedeţi câtă audienţă face. Chemaţi-i şi pe Gorghiu, Blaga şi Predoiu să vedeţi că nu se uită nimeni la ei. Sunt conştient că din punct de vedere politic avem un adversar puternic. Ceilalţi sunt aşa fantome (...) Alţii aşteaptă să-i aducă altcineva la guvernare. Deocamdată eu nu văd decât un singur adversar puternic.(...) Nu e vina mea că în opoziţie sunt doar nişte holograme. Ceilalţi sunt nişte marionete", spunea Ponta la România TV.

 

"E necinstit, el a făcut mult rău României şi va face în continuare. Dar asta nu înseamnă să nu constat că atunci când are ceva de spus oamenii îl aud şi când vorbesc liderii opoziţiei nici nu ştiu cine sunt (...) Oamenii preferă stăpânul, nu marioneta" a mai afirmat şeful Guvernului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22