Victor PONTA: Intelectualii de STANGA să contribuie la REFORMAREA PSD

P.c. | 18.12.2014

Pe aceeași temă

Victor Ponta, preşedinte PSD, le cere intelectualilor de stânga să se implice in reformarea PSD, deoarece aceasta schimbare nu s-ar putea realiza, in opinia sa, doar cu ajutorul celor din interiorul partidului. Apelul premierului a fost provocat de un editorial al sociologului Barbu Mateescu, relateaza Evenimentul zilei.

 

"Am citit de mai multe ori și cu mare atenție această opinie a lui Barbu Mateescu! Nu spun că sunt de acord în totalitate (nici măcar că am înțeles toate semnificațiile unui demers atât de complex), dar ceva îmi spune că are dreptate mai mult decât pot eu azi să înțeleg", scrie premierul, făcând trimitere la textul sociologului "Fals discurs al lui Victor Ponta la învestire".

 

Sociologul imaginează un fals discurs în care Victor Ponta asumă, în numele PSD, trecutul partidului (inclusiv abuzurile regimului Iliescu şi mineriadele) şi anunţă desfiinţarea funcţiei de preşedinte de onoare. În acelaşi "fals discurs", Ponta mai spune "partidul pe care-l reprezint întâmpină obstacole majore în a obține susținerea intelectualității românești, tinere sau mai puțin tinere, forță vitală pentru progresul României".
 

CITITI SI: CRITICI ale versiunii PONTA-DRAGNEA de modernizare a PSD: Duc ţara în epoca lui STALIN. Vor sa treaca la o formulă COMUNISTA

 

Plecând de la acest text al sociologului, premierul Victor Ponta consemnează pe pagina sa de Facebook: "Este încă un mesaj că adevarata reformă a stângii românești nu poate veni doar din interiorul PSD! O să îi rog și invit pe intelectualii de stânga (nu atât de zgomotoși sau agresivi ca cei de dreapta - dar nu mai puțin valoroși) să accepte o contribuție ideologică exterioară la demersul atât de necesar care va avea loc anul viitor!"
 

Ponta spune că se referă la Barbu Mateescu şi la alţi intelectuali de stânga care au avut curajul să îşi asume opțiunea ideologică: Ioana Lupea, Costi Rogozanu, Radu Magdin, echipa de la CriticAtac.
 

"Sper să accepte această solicitare pe care o fac din convingere, pentru că nu putem să trăim mereu într-o societate în care apartenența mimată la "dreapta" este un fel de religie obligatorie promovată de zeloși fanatici și farisei ridicoli!", încheie Victor Ponta.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22