Victor Ponta, interviu pentru France Inter:Consultarea CSM, a ministrului Justiţiei au lipsit la Codul Penal. Forma finală va fi acceptată de Comisia Europeană

D.g. | 13.12.2013

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a admis că, în cazul modificărilor aduse de parlamentari Codului Penal, a fost o lipsă de consultare cu CSM, ministrul Justiţiei şi Comisia Europeană, dar s-a arătat convins că, în urma acestor consultări, forma finală a legii va fi acceptată la Bruxelles, informeaza Mediafax.

"E foarte clar că a fost o lipsă de consultare cu CSM, cu ministrul Justiţiei şi cu Comisia Europeană. Am spus foarte clar că nu putem adopta legislaţia fără să avem consultări, dar, în cele din urmă, Parlamentul trebuie să respecte doar Constituţia", a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat postului de radio France Inter.

Întrebat dacă astfel nu se încearcă "albirea" acestui vot dat de parlamentari, premierul a arătat că forma finală a legii va respecta standardele europene.

"În realitate, nu ştiu cum s-a întâmplat cu proiectul de lege, deşi sunt un fost magistrat şi cunosc procedurile, dar sunt sigur că, în urma consultărilor, forma finală a legii va fi acceptată de Comisia Europeană, nu însă şi de opoziţie, acest lucru va fi imposibil", a spus Ponta.

El a recunoscut că în România există încă problema corupţiei politice, dar a precizat că există rezultate importante în combaterea fenomenului.

"Din nefericire, la noi se amestecă corupţia şi lupta instituţională, care există, cu bătălia politică. La noi e foarte uşor să spui că adversarul politic e corupt", a susţinut Victor Ponta.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Tot marţi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Preşedintele Traian Basescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".

Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate marţi de Camera Deputaţilor sunt "dramatice" şi "dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie" precum DNA sau ANI.

PDL a depus, joi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat, joi, Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22