Victor Ponta isi imparte portul Constanta cu Radu Mazare. Premierul schimba legea

Fara Autor | 28.09.2013

Pe aceeași temă

"Jumate guvern, jumate autoritatea locală. E vorba de acel pachet de acţiuni care să permită implicarea activă atât a capitalului privat, cât şi a statului, sub forma autoritate locală, guvern, în luarea deciziilor şi care să impună regulile care sunt aplicabile listării la bursă, reguli de transparenţă decizională", a explicat Victor Ponta mecanismul prin care ii va oferi lui Mazare jumatate din portul Constanta.

Premierul a anunţat că săptămâna viitoare, "o să discutăm chiar cu doamna ministru Mănescu (Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor - n.r.), cu reprezentanţii portului, noua strategie de dezvoltare. Pentru că povestea iniţială, că să se vindă doar 5% din acţiuni, era neserioasă. Bineînţeles că asta înseamnă schimbarea legii, modificarea strategiei".

 

Facilităţi fiscale la jocuri de noroc şi cazino

Portul Constanţa nu este însă singurul "cadou" primit de echipa Mazăre- Constantinescu de la Victor Ponta. Solicitarea lor de a obţine pentru litoral statutului de zonă specială, cu facilităţi fiscale pentru jocuri de noroc şi cazino, este pe cale să se rezolve.

"O susţin în totalitate, ministrul Liviu Voinea discută la Bruxelles această posibilitate. Pentru că e vorba de un regim special pe care trebuie să ţi-l aprobe Comisia Europeană. Dl. primar Radu Mazăre a discutat cu Liviu Voinea şi, dacă reuşim să convigem Bruxelles-ul, ar fi o idee execelentă să aibă o zonă specială" a declarat pentru EVZ premierul, în prezenţa primarului Mazăre.

Prim ministrul Victor Ponta a decis la Constanţa, după o discuţie cu autorităţile locale, oficiali din CNADNR, agenţi economici şi transportatori, că podul de la Agigea, care împarte judeţul în două, nu se va închide la data de 1 octombrie. Traficul rutier va însă restricţionat pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone, până în luna mai 2014 când va fi dat în folosinţă, al doilea pod de peste Canal de la Agigea.

Sursa: Evenimentul zilei

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22