Pe aceeași temă
Premierul Victor Ponta, impreuna cu o delegatie formata din vicepremierii Liviu Dragnea, Gabriel Oprea si Daniel Constantin, au fost astazi in jurul orei 15.00 intr-o vizita la Patriarhul Daniel, fiind insotiti de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, potrivit unor surse BOR confirmate de surse guvernamentale. Intrebat de Hotnews.ro de ce a mers in vizita la Patriarh cu ministri si guvernatorul Isarescu, premierul Ponta a raspuns scurt: "Pentru binecuvantare". Vizita are loc la cateva zile dupa debutul oficial al campaniei electorale la europarlamentare, scrie HotNews.ro.
- Premierul Victor Ponta si-a intensificat programul de vizite la biserici si manastiri din tara, ultima vizitata fiind manastirea Nucet, unde a facut si o baie de multime, fiind insotit de candidatii PSD la Parlamentul European.
Guvernul Ponta, BNR si ministerul agriculturii in particular au mai avut discutii cu Patriarhia pe tema finantarii Catedralei sau pe tema implicarii preotilor in procesul de absorbtie a fondurilor UE.
Inca din decemebrie 2013, Patriarhia Romana a trimis consiliilor judetene scrisori prin care solicita de la fiecare CJ o finantare de 300 de mii de lei pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului. Astfel de scrisori au fost trimise si catre primarii.
"Constatam cu ingrijorare ca, in contextul actualei crize economice, rezultatele colectei nationale pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului s-au diminuat ingrijorator, fapt care afecteaza bunul mers al acestui important santier bisericesc. In aceste conditii, va rugam, Domnule Presedinte, sa acordati un sprijin financiar in valoare de 300.000 de lei Patriarhiei Romane - Catedrala Mantuirii Neamului, pentru plata materialelor si manoperei necesare lucrarilor la structura in aceasta faza esentiala pentru bunul mers al intregii lucrari", se arata in scrisoarea trimisa CJ Iasi pe 11 noiembrie si semnata de Patriarhul Daniel, scrie vineri Ziarul de Iasi.
La randul ei, si BNR a intretinut o stransa relatie cu Biserica. Potrivit unor surse oficiale, anul trecut Patriarhia a solicitat de la BNR o sponsorizare pentru constructia Cadedralei Mantuirii Neamului, insa Banca s-a eschivat, scuzandu-se ca nu are bani astfel de resurse disponibile in buget.
Recent, Ministerul Agriculturii si Agentia de Plati si Interventie in Agricultura au avut un schimb de replici cu Patriarhia Romana, privind subventiile acordate manastirilor care detin terenuri agricole.
La inceputul lunii aprilie 2014, directorul general APIA, Dorel Benu, a acuzat ca 2.315 institutii de cult, care detin sau administreaza o suprafata de peste 23.000 de hectare de teren agricol, pentru care au primit in anul 2013 subventii de aproape 5 milioane de euro, vor trebui sa demonstreze, pentru a mai primi bani, ca sunt "fermieri activi" si ca lucreaza terenul. "Pentru a putea dovedi calitatea de fermier activ, institutiile de cult trebuie sa aiba in obiectul de activitate activitati agricole conform clasificarii CAEN sau sa poata dovedi cu documente ca desfasoara propria activitate agricola", a declarat Dorel Benu, directorul general al APIA, potrivit Mediafax.
Ulterior, si ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca va introduce o "lista neagra" a proprietarilor de terenuri agricole care nu-si lucreaza suprafetele, astfel incat acestora sa le fie sistate subventiile.
"Romania va decide in perioada urmatoare, pentru anul 2015, nu pentru 2014, sa introduca o lista neagra pentru protejarea fermierului activ, practic, cu cei care nu ar mai trebui sa primeasca subventii", a spus la randul sau Constantin.
In replica, Patriarhia Romana a avertizat ca manastirile si bisericile care au terenuri agricole nu pot fi scoase din randul "fermierilor activi". "Statutul de fermier activ, invocat de reprezentantii APIA, dar al carui sens nu este inca definit legal, nu poate fi refuzat unitatilor bisericesti care detin in proprietate si cultiva terenuri agricole. Desigur, autoritatile trebuie sa urmareasca cu responsabilitate corecta folosire a banilor primiti drept subventie de la Stat sau din fonduri europene. Mentionam ca unele unitati bisericesti au infiintat prin asociere cooperative agricole pentru ca sa cultive cat mai eficient terenurile agricole pe care le detin, fiind un exemplu in moderna si eficienta gestionare a acestora", argumenteaza Patriarhia Romana.
In cele din urma, in 4 aprilie, APIA a cedat, intr-un comunicat de presa: "Mentionam faptul ca APIA vine in sprijinul institutiilor de cult care isi desfasoara propria activitate agricola pe terenurile arendate sau aflate in proprietate si sustine mentinerea acestora la plata pe suprafata si din 2015".
Istoricul relatiilor apropiate intre ministerul lui Daniel Constantin si Biserica mai cuprinde si un protocol de colaborare semnat de ministru si Patriarhul Daniel, in 13 mai 2013, in urma caruia preotii vor informa locuitorii din zonele rurale despre fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea agriculturii si a satului romanesc prin Programul National de Dezvoltare Rurala.
Potrivit unui comunicat emis de Patriarhie, oamenii Bisericii urmau sa promoveze valorile traditionale ale comunitatilor rurale si sa organizeze seminarii si intalniri. Protocolul a fost incheiat pe o perioada de un an cu posibilitatea prelungirii printr-un act aditional.