Victor Ponta: Mi se pare LEGITIM ca PNL sa ABSOARBA PDL Blaga. Adevaratul CISTIGATOR al Conventiei este Antonescu

Fara Autor | 24.03.2013

Pe aceeași temă

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că PNL are "dreptul legitim" de a reface dreapta, absorbind PDL condus de Vasile Blaga, astfel încât în 2016 să fie constituite două blocuri politice, unul de centru-dreapta, respectiv altul de centru-stânga, transmite Mediafax. Ponta a mai spus ca adevaratul cistigator al Conventiei PDL este Crin Antonescu si ca, probabil, acesta va fi sustinut la prezidentiale si de PDL Blaga. "Blaga nu a cistigat nimic, nu-i ramine decit sa gestioneze intrarea in PNL", a declarat Ponta la RTV.

"Eu cred că este dreptul legitim al PNL-ului de a reface unitatea dreptei absorbind PDL-ul domnului Blaga şi cred că în 2016, dacă România va avea o forţă politică puternică de centru stânga, cum este PSD, şi o forţă politică de centru dreapta cum e PNL, inclusiv cu PDL-ul domnului Blaga, poate în ALDE sau poate în PPE, lucrul ăsta nu poate fi decât benefic pe termen mediu şi lung pentru România", a declarat Ponta, într-o intervenţie la Antena 3.

In alta interventie televizata, la RTV, Ponta a declarat ca opozitia este facuta de acum de PPDD, ceea ce "nu este un lucru bun". "Singurul partid de opozitie, cu mesaj demogogic e drept, este PPDD, iar asta nu un lucru bun".

"Niciun vanghelion nu a reusit sa ofere atita distractie ca pedelionul", a pus Ponta, adaugind ca ceea ce s-a intimplat cu "luptatorii pentru statul de drept e de risul lumii".

Ponta a afirmat ca nu acorda sanse unui alt partid, asa cum a anuntat Traian Basescu, decit, poate, intr-un viitor de 2-3 ani. "Oricine poate zice ca e opozitie. Si Ungureanu, cu 3 redistribuiti, spune ca e opozitie", a punctat Ponta.

In ce-l priveste pe Traian Basescu, premierul a declarat ca "s-a terminat perioada victoriilor neintrerupte si a inceput perioada infringerilor neintrerupte".

Mesajul de adio al presedintelui nu l-a impresionat, a spus Ponta, pentru ca "vorbele lui din ultimii ani nu mai inseamna nimic. Aduceti-va aminte ca a zis ca nu ma pune niciodata prim ministru, ca a zis atitea altele".

Ponta este de parere ca ceea ce se intimpla acjum va duce la o "cristalizare" a scenei politice. "PNL absorbind ceea ce mai ramine din PDL, va deveni cel mai mare partid de dreapta, ceea ce e bine".

"Blaga nu a cistigat nimic la Conventie, nu-i mai ramine decit sa gestioneze intrarea in PNL".

De asemenea, în ceea ce priveşte o eventuală suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, asa cum sugerat liberalii,  premierul a declarat ca guvernul are altceva de facut acum si ca ar fi "pacat ca PDL sa fie intrerupt din cearta si acuze".


"Radu (Stroe, n.r.) e un tip admirabil, el spune întotdeauna ce gândeşte. Crin Antonescu şi cu mine avem obligaţia, când luăm decizii, să gândim foarte bine, să punem în balanţă tot ceea ce înseamnă... pentru că până la urmă deciziile cad pe umerii celor doi co-preşedinţi şi când vom avea o decizie într-un fel sau altul (...) Cred că trebuie să ne gândim foarte bine şi să nu ne grăbim în a lua o decizie", a susţinut Ponta, după ce a fost întrebat cum vede o eventuală procedură de suspendare.

Premierul a declarat ca nu se simte deloc deranjat de perspectiva unei fuziuni PNL-PDL si ca acest lucru nu va incurca scena politica si nici alegerile prezidentiale.

"Nu ma incurca cu nimic ceea ce se intimpla in PDL. Avind o guvernare dificila, faptul ca s-a pulverizat PDL, as minti sa spun ca imi pare rau. Se face si dreptate", a declarat Ponta.

"Nu va incurca scena poltiica, nu va incurca calculele la prezidentiale. Si daca se uneste PNL cu PDL, si daca se desparte USL, eu tot imi tin cuvintul si il sprijin pe Antonescu la prezidentiale. Cred chiar ca va cistiga mai usor, pentru ca mi se pare plauzibil ca PDL Blaga sa-l sustina pe Antonescu la prezidentiale", a precizat Ponta.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22